Aproape 9.000 de polițiști și jandarmi vor fi în misiune în toată țara în aceste zile aglomerate.

Corespondent PROTV: Pe Autostrada A3, acum se circulă încă în condiții normale. Deocamdată nu s-au creat blocaje, însă în următoarele ore, dar mai ales spre seară, ne așteptăm la trafic ceva mai aglomerat. Așadar, și autoritățile s-au pregătit pe șosele. Pe șoselele din țară vor fi în misiune peste 1.500 de polițiști rutieri cu 400 de aparate radar. Vor fi făcute mai multe filtre de control, așadar, decât în mod normal. Sunt pregătite și elicopterele SMURD pentru a supraveghea șoselele. Chiar în aceste momente, unul dintre ele survolează zona. Pe de altă parte, și autoritățile locale, împreună cu pompieri, dar și echipaje de poliție vor supraveghea atent gările, restaurantele, dar mai ales lăcașurile de cult, acolo unde în noaptea de Înviere se estimează că vor ajunge peste 2 milioane de credincioși. Și ieșirile și intrările din țară sunt mai atent monitorizate. În această perioadă se fac controale duble. Așadar, peste 3.500 de polițiști de frontieră vor fi prezenți la toate punctele de trecere. Pentru a evita aglomerația, cozile, putem verifica pe aplicația trafic online media timpilor de așteptare la fiecare graniță. Autoritățile ne recomandă ca de fiecare dată să verificăm condițiile meteo, dar și cât de aglomerat este traseul și, dacă e cazul, să optăm pentru variante alternative.”