Incendiul de la blocul din Timișoara, pus intenționat. Un bărbat a fost reținut

×
Publicitate

Un incendiu puternic a cuprins miercuri seară un bloc din Compexul Studenţesc din Timişoara.

20 de persoane au fost evacuate de urgenţă de pompieri, iar 3 dintre ele au avut nevoie de îngrijiri medicale. Flacarile au pornit de la ghena de la parterul blocului, iar anchetatorii au aflat ca au fost puse intentionat si l-au identificat pe suspect.

Poliţiştii au analizat imaginile surprinse de mai multe camere de supraveghere din Complexul Studențesc şi au reuşit astfel să îl identifice pe individ: un bărbat în vârstă de 33 de ani, cu domiciliul în Bucureşti. L-au dus încă la audieri, însă bărbatul nu a cooperat. A fost reţinut pentru 24 de ore. Între timp, poliţiştii au reuşit să afle că tânărul mai dăduse foc, în aceeaşi zi, tomberoanelor de pe două străzi învecinate. Acum este acuzat de distrugere pentru incendiere, iar instanţa va decide dacă îl arestează preventiv.

Incendiul a izbucnit în jurul orei 18:00 la parterul unui bloc din Compexul Studenţesc Timişoara. Locatarii spun că mai întâi au văzut cum ieşea fum din ghena blocului. Imobilul este izolat cu polistiren, aşa că flăcările s-au extins rapid la balconul de la etajul 1.

În balcon erau mai multe obiecte din materiale inflamabile, printre care cauciucuri şi tuburi de spray, iar fumul înecăcios a cuprins casa scării. 60 dintre locatari au reuşit să iasă singuri din bloc, iar pompierii au reuşit să-i evacueze şi pe ceilalţi 20.

Locatară: ”Vai de capul meu, o zburat balconul, tot s-a dărâmat în jos!”

Vecinii susţin că ar fi văzut nişte indivizi care dădeau foc ghenelor din mai multe blocuri.

Martor: ”Am auzit că două persoane au venit şi au dat foc, era o saltea, acolo unde dormea un om al străzii şi de acolo a pornit şi s-a extins în tot blocul."

ISU Timiş: ”Incendiul a pornit de la ghena de colectare a deşeurilor şi s-a extins la un balcon, balconul plin de materiale combustibile, a luat foc. Avem trei victime, un bărbat cu plaga tăiată care a încercat să spargă un geam, un bărbat cu intoxicaţii şi o femeie cu atac de panică care refuză transportul la spital. Din balcon a fost extrasă şi o butelie, deci a existat pericol de explozie."

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Toți dușmanii lui Ronaldo: lista „greilor“ cu care s-a certat și românul pe care l-a dezamăgit crunt
Toți dușmanii lui Ronaldo: lista „greilor“ cu care s-a certat și românul pe care l-a dezamăgit crunt
Citește și...
61997662
Raluca Prună îi cere lui Toader temeiul legal pentru cererea de revocare a procurorului general
Fostul ministru al Justiţiei Raluca Prună spune că niciuna din cele trei condiţii prezăvute de lege pentru declanşarea revocării procurorului general nu este îndeplinită.
61997628
Preşedintele Tribunalului Timiş: ”Marii infractori şi-au pus demult la adăpost averile şi ne râd în nas”
Preşedintele Tribunalului Timiş, Adriana Stoicescu, a transmis un nou mesaj pe pagina sa de Facebook, în care vorbeşte despre corupţie, despre pensiile speciale, dar şi despre protocoale.
61997623
Tânărul ars în explozia din Piatra Neamţ va fi transferat în Belgia cu un avion al MApN
Tânărul ars în urma unei deflagraţii produse miercuri într-un apartament din Piatra Neamţ va fi transferat în cursul zilei de joi la o clinică din străinătate.