Incendiu puternic la Iași. Populația, avertizată prin Ro-Alert

×
Publicitate

Un incendiu puternic s-a produs, în noaptea de joi spre vineri, în Iaşi.

A ars depozitul unei firme de instalaţii, iar şase echipaje de pompieri au fost trimise în zonă.

Din cauza fumului gros şi pentru că exista şi pericolul de explozie, a fost emis şi un mesaj de avertizare pentru localnici, prin sistemul Ro-alert.

Circulaţia în zonă a fost oprită, până la îndepărtarea completă a pericolului.

Pompierii s-au luptat cu flăcările până spre dimineaţă. Din fericire, n-au fost victime.

O anchetă urmează să stabilească care au fost cauzele incendiului.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62134708
Un român din Germania a împrumutat bolidul fiului său ca să vină în România. Surpriză uriașă când a intrat în Bihor

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș au descoperit două autoturisme, în valoare totală de 60.000 Euro, căutate de autorităţile din Italia, respectiv Ungaria. Este vorba despre un BMW 420d și un Audi A8.

62134704
Caz înfiorător. Bărbat arestat după ce și-a bătut soția și cei 9 copii

Un bărbat din Vaslui a fost arestat pentru violență în familie, după ce și-a bătut în mai multe rânduri soția și cei 9 copii. Ultima dată și-a lovit atât de tare copiii, încât o parte din ei au avut nevoie de îngrijiri medicale.

62128627
Cîțu: ”O majorare a pensiilor cu 40% ar fi un dezastru pentru România”

Singura majorare a pensiilor care poate fi operată de Guvern în acest an este de 10%, iar o creştere cu 40% ar însemna un dezastru pentru România în această perioadă de criză economică globală, a declarat, joi, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.