Locatarii au reușit să iasă la timp din locuințe și să se salveze din calea flăcărilor, astfel că nimeni nu a avut de suferit. Pompierii urmează să stabilească cauza probabilă a incendiului.

Alarma a fost dată în jurul orei 14:00, pe o stradă din comuna Florești. Incendiul a izbucnit într-un apartament de la ultimul etaj și a cuprins și 3 apartamente vecine. Oamenii au apucat să iasă afară, iar acum caută un adăpost unde să rămână peste noapte.

Oamenii presupun că focul ar fi izbucnit de la un scurtcircuit, însă cauza urmează să fie stabilită de pompieri.

Bărbat: „Locuiesc în blocul acesta. De la un scurtcircuit de la etajul 3.”

Femeie: „Am înțeles că un scurtcircuit a fost. La etajul 4 tot a ars.”

Ajunși la fața locului, pompierii au descoperit că flăcările au distrus și o parte din acoperiș.

Paul Olar, ISU Cluj: „Pompierii au evacuat o persoană, iar alte 15 persoane au reușit să se autoevacueze la timp. Colegii mei au reușit să localizeze acest incendiu, care s-a manifestat la acoperișul blocului pe o suprafață de aproximativ 400 m², dar și la patru apartamente.”

După aproape 3 ore de luptă cu focul, pompierii au reușit să stingă incendiul.

Reporter: Mihai Ruțaș