Incendii de vegetație în toată țara. Pompierii le transmit oamenilor ce nu au voie să facă

×
Publicitate

În zonele cu temperaturi record, pompierii se luptă cu incendiile de vegetație, care continuă să facă pagube.  

În județul Dolj, circulația pe un drum național a fost deviată, după ce vâlvătaia s-a extins foarte mult. Iar în Prahova, o mașină oprită în câmp a luat foc și a aprins un lan de grâu.

Probleme sunt și în Mehedinți, unde salvatorii nu mai fac față focarelor. Nici în județul Bihor situația nu este mai bună.

În județul Mehedinți, flăcările izbucnite pe câmp au ajuns și la culturile de grâu, care urmează să fie recoltate. Așa că, în loc să se bucure, oamenii văd cum munca lor se face scrum. Zeci de hectare au fost deja afectate.

Laurențiu Cicic, fermier: „Am intervenit rapid cu trei tractoare, cu cisternă cu apă, cu disc cu plug și am reușit să limităm pagubele și extinderea totodată la alte lanuri”.

George Stamate, fermier păgubit: „Nu a durat mai mult de 15 minute ca să ardă ce vedeți în jur, circa 25 hectare”.

În speranța că vor limita pagubele, fermierii recoltează grâul. La prânz, când temperaturile trec de 40 de grade la umbră, utilajele sunt trase pe dreapta.

George Stamate: „La 40 de grade vă dați seama ce se întâmplă la combine, ne e și frică să recoltăm”.

Între timp, pompierii continuă lupta cu incendiile de vegetație, unde alte zeci de hectare sunt mistuite de flăcări.

Probleme au fost și în localitatea Maglavit, din județul Dolj, unde a izbucnit un alt incendiu de vegetație. Fumul dens și gros a îngreunat vizibilitatea șoferilor, așa că traficul a fost deviat.

Alerte în mai multe județe

Zeci de pompieri s-au luptat mai bine de 3 ore cu flăcările, care s-au extins din cauza vântului și a temperaturilor ridicate. 100 de hectare au afectate.

Și în Prahova, pompierii au fost în alertă. Un incendiu a izbucnit chiar la marginea Ploieștiului. Un bărbat care lucra în camp și-a parcat mașina în soare, iar resturile de carburant căzute pe elementele metalice încinse s-au aprins. 10 hectare de grâu s-au făcut scrum. Din cauza fumului dens, a fost oprit traficul pe șoseaua de centură cateva zeci de minute.

Iar în comuna Remeți, din județul Bihor, un incendiu de pădure le-a dat de furcă pompierilor timp de 6 ore. Flăcările s-au extins la resturi de lemn și la puieții plantați în primăvară. Operațiune a fost dificilă, deoarece militarii au mers pe jos aproximativ 2 kilometri. Trei hectare s-au făcut scrum.

Marian Moșneanu, purtător de cuvânt ISU Mehedinți: „Facem un apel ferm către cetățeni să evite orice activitate care ar putea genera foc deschis în spații deschise. Nu ardeți resturile vegetale și respectați legislația privind prevenirea incendiilor”.

Polițiștii au deschis anchete și vor stabili dacă focul a fost pus intenționat.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62555683
Un copil de 7 ani din Vaslui a fost găsit carbonizat după ce casa familiei a luat foc. Bunica lui a murit la spital

Tragedie joi noapte într-o localitate din județul Vaslui. Un copil de 7 ani a murit carbonizat după ce casa familiei a luat foc.

62526022
Călin Georgescu, inculpat într-un nou dosar. ”Sunt convins că Trump va ajuta la căderea regimului”

Călin Georgescu a fost citat, vineri, la Parchetul General pentru a fi audiat în legătură cu faptul că a reprodus la un post de televiziune un citat din fostul lider legionar Corneliu Zelea Codreanu.

62555228
Nu mai sunt bătute în cuie. Termenul de 9 iulie pentru taxele vamale impuse de Trump „nu este definitiv"

Guvernul american ia în considerare prelungirea termenului limită de 9 iulie pentru introducerea unor taxe vamale mai ridicate la importurile din zeci de țări, a anunțat joi Casa Albă.

Recomandări
Usr nicusor dan fritz
Consultări la Cotroceni. Delegația USR, după discuția cu Nicușor Dan: „Soluția anticipatelor, cea mai sinceră faţă de români”

Preşedintele Nicuşor Dan are astăzi, din nou, consultări cu partidele parlamentare, la Palatul Cotroceni, în vederea desemnării unui nou premier. Șeful statului a precizat că, după aceste discuții, va face un anunţ.

Respect o campanie pro tv
Un cuvânt. O valoare. O lecție: RESPECT, o campanie PRO TV, de Ziua Mondială a Profesorilor

De-a lungul timpului, PRO TV s-a axat, prin diverse campanii de CSR, pe educație și a susținut inițiative care încurajează responsabilitatea socială, în diferite forme ale ei.

Gettyimages 1036360428
Șeful spionajului german avertizează: Germania riscă un conflict violent cu Rusia. „Amenințarea este reală și iminentă”

Germania riscă să intre într-un conflict violent pe măsură ce Moscova intensifică un „război din umbră” din ce în ce mai agresiv împotriva democraţiilor europene, a avertizat şeful serviciului de informaţii externe (BND), Martin Jaeger, scrie Reuters.