Încă un focar de coronavirus în Suceava. Zeci de cadre medicale s-au infectat

62125990

Un număr de 28 de cadre medicale de la Spitalul Municipal Rădăuţi au fost internate, luni, după ce au fost depistate pozitiv la noul coronavirus, dintr-un total de 122 testate, a informat directorul DSP Suceava, Manuela Trifan.

 

Directorul DSP Suceava a precizat că, în contextul apariţiei unui caz pozitiv în rândul personalului medical la Spitalul Municipal Rădăuţi, s-a procedat conform metodologiei INSP la testarea ”personalului sanitar asimptomatic, contact direct cu caz confirmat în a VI-a şi a VII-a zi de la ultimul contact posibil infectant”.

Trifan a informat că, în zilele de 15 şi 16 mai, au fost testate 122 de cadre medicale şi luni au fost primite rezultatele, 28 de cadre medicale fiind depistate pozitiv.

Toate aceste persoane au fost internate în Secţia de boli infecţioase a Spitalului Municipal Rădăuţi.

Conducerea spitalului a comunicat DSP Suceava că va modifica graficul de gărzi şi ture, astfel încât activitatea pe secţii să nu fie afectată.

Sursa citată a precizat că spitalul va informa DSP Suceava dacă vor apărea orice modificări în starea de sănătate a personalului activ, prin creşterea vigilenţei în efectuarea triajului epidemiologic zilnic.

 

Procentul celor vindecați a crescut la 63%

 

Referitor la numărul de cazuri confirmate pozitiv COVID-19, al deceselor şi persoanelor vindecate, DSP Suceava a informat, de asemenea, că aceste date sunt raportate zilnic Centrului Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei Suceava.

”Aceste date sunt în permanenţă modificare, adăugându-se noi confirmaţi, dar şi vindecaţi, implicit, numărul cazurilor active putând varia de la zi la zi”, arată sursa citată.

Potrivit DSP Suceava, procentajul persoanelor vindecate la data de 18 mai este de 63%, comparativ cu 59%, cât era pe 14 mai.

 

Articol recomandat de sport.ro
Mihaela Evi a devenit supereroină! Costumul cu care a aruncat internetul în aer: „Fabuloasă! Chiar ești Femeia Fantastică” | GALERIE FOTO
Mihaela Evi a devenit supereroină! Costumul cu care a aruncat internetul în aer: „Fabuloasă! Chiar ești Femeia Fantastică” | GALERIE FOTO
Citește și...
62126001
Imagini emoționante. Cum își primesc credincioșii bisericile din toată țara
Bisericile se adaptează vremurilor și își primesc într-un mod inedit credincioșii care au venit la prima slujbă permisă după încetarea stării de urgență.
62125933
Am intrat oficial în starea de alertă. Care sunt restricțiile și la cât se ridică amenzile
După 3 zile de relaxare totală, în care mulți nu au înțeles că pericolul încă pândește și chiar au fost sfidători, Guvernul a adoptat hotărârea, prin care se instituie starea de alertă.
62125958
Numărul accidentelor rutiere ar putea crește în următoarea perioadă. De ce ar fi de vină tot pandemia
În tot răul a fost și un bine. În perioada stării de urgență a scăzut considerabil numărul de accidente rutiere.