În cea mai nouă maternitate din țară plouă din tavan în sala de nașteri. Unitatea din Timișoara, inaugurată acum o lună

×
Publicitate

A plouat în cea mai nouă maternitate din țară, inaugurată în urmă cu o lună. S-a întâmplat la Timișoara, iar angajații s-au văzut nevoiți să pună găleți prin saloane și să adune apa cu prosoape și mopuri.  

Valoarea proiectului se ridică la 20 de milioane de euro, iar stricăciunile apărute acum vor fi suportate de constructor, spun responsabilii.

Problemele au apărut odată cu ploile din ultimele zile. Apa a ajuns inclusiv in saloane, iar asistentele s-au mobilizat și s-au străduit să protejeze aparatura medicală și pacienții.

„Reporter: Stăteau asistentele cu gălețile.
Femeie: Da, să nu curgă apa. Nu e normal, cum să fie normal? Doamne feri, curge și pe...”.

Mai multe zone de la ultimul etaj au fost afectate. Iar la etajul inferior, unde se află Blocul de Nașteri, apa a curs direct din tavan.

Primele date arată că totul a pornit de la sistemul de scurgere montat pe terasa maternității.

Inginer: „Nivelul de apă a crescut periculos și s-a infiltrat între structura de aluminiu a pereților coltină și a ajuns în interior, respectiv s-a infiltrat într-un loc la etajul inferior”.

Costurile reparațiilor vor fi suportate de constructor

Laurențiu Stravat, șef serviciu tehnic Spital Județean de Urgență Timișoara: „Inflitrațiile au fost cauzate de un sifon de pardosea care nu a făcut față debitului extraordinar de apă. Dar pentru că acel sifon a fost proiectat, executat cu protecție la infiltrarea stratului de pietriș, care este suport al acestor dale, ca terasa să devină circulată, apa a drenat mai greu și debitul de apă nu a ajuns la canalizare”.

Acesta nu este singurul incident de la Maternitatea Bega. În urmă cu o lună, la doar o zi de la inaugurare, instalația de climatizare s-a stricat, iar pe unul dintre coridoare s-a format o baltă.

Bărbat: „Cineva nu și-a făcut treaba, probabil”.

Clădirea se află in garantie timp de cinci ani. Costurile reparațiilor vor fi suportate de constructor.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62306200
Raed Arafat: La acest moment nu este posibil să dăm mesaj Ro-Alert înaintea unui cutremur

Şeful Departamenului pentru Situaţii de Urgenţă a declarat, luni, că nu se vor da mesaje de tip Ro-Alert la cutremure până când nu va fi pus la punct un sistem care poate anunţa acest lucru cu o perioadă de timp suficientă de mare înainte.

62483385
Viktor Orbán și-a amânat toate vizitele internaționale din cauza inudațiilor. Trebuia să ajungă la Bruxelles, Vatican și ONU

Din cauza condiţiilor meteorologice extreme şi a inundaţiilor care afectează Ungaria, prim-ministrul Viktor Orbán îşi amână toate angajamentele internaţionale, anunţă MTI.

62483384
Hidrologii, îngroziți de efectele ciclonului Boris. Ploaia a fost atât de intensă încât hărţile meteo au rămas fără culori

Ploile torenţiale care s-au abătut începând de sâmbătă asupra Europei Centrale şi de Est anunţă inundaţii care ar putea atinge "o amploare inedită", au avertizat oamenii de ştiinţă.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.