Impact violent într-o intersecție din Timișoara: ”A venit cu 120 km la oră”

×
Publicitate

Un impact violent între două autotmobile s-a produs joi seară, în centrul Timișoarei.

O tânără a ajuns la spital după ce maşina pe care o conducea a fost izbită de o alta, într-o intersecţie cunoscută de oamenii din zonă ca fiind periculoasă.

Din primele cercetări se pare că celălalt şofer, un băiat de 21 de ani, nu a respectat semnul de "Cedează trecerea".

Când a vrut să pătrundă în intersecţia dintre străzile Paul Iorgovici şi Iuliu Grozăvescu, tânărul de 21 de ani nu a acordat prioritate şi a intrat în plin într-o maşină condusă de o femeie de 29 de ani. Vehiculul acesteia a fost proiectat într-un stâlp, iar tânăra a fost transportată la spital.

Soţul femeii, care se afla în dreapta ei, şoferul care a provocat accidentul şi pasagera de lângă el au scăpat doar cu o sperietură.

"A venit un derbedeu, a dat în mine şi uitaţi ce s-a intalmplat. A venit cu viteză, cu 110, 120", spune soțul șoferiței.

Oamenii din zona au ieşit din case de îndată ce au auzit izbitură şi povestesc că în acea intersecţie au loc frecvent accidente.

La faţa locului au intervenit o autospecială a pompierilor, o ambulanţa şi un echipaj de poliţie.

Aurora Voicilă, purtător de cuvânt IPJ Timiș: "Un tânăr de 21 de ani a condus un autoturism pe starda Paul Iorgovici, iar la intersecţie cu Iuliu Grozavescu nu a respectat semnificaţia indicatorului cedează trecerea intrând în coliziune cu un autoturism condus de o femeie de 29 de ani. În urma impactului au rezultat rănirea uşoară a şoferiţei auto."

Între timp, poliţiştii au întocmit un dosar pentru vătămare corporală din culpă pe numele şoferului vinovat. 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Citește și...
62001498
Zone întinse din SUA, acoperite de un strat gros de zăpadă
Deși calendaristic suntem abia la jumătatea ultimei luni de toamnă, regiuni întinse din Statele Unite au fost lovite deja de primul viscol.
62001491
Un șofer oprit de o patrulă de poliție deschide focul asupra ofițerilor. Momentul a fost filmat
O patrulă de poliție din Arkansas a oprit o mașină pentru încălcarea regulilor de circulație.
62001497
Oamenii din Târgoviște atenționați prin RO-ALERT în timpul incendiului de joi. ”Murim cu toţii aici!”
Un incendiu uriaş s-a dezlănţuit joi seară la marginea oraşului Târgovişte.