Impact violent în Dolj. Doi soți au murit pe loc, după ce au intrat cu mașina într-un TIR

62092007

Doi soți au murit pe loc, miercuri, într-un accident rutier produs după ce maşina în care se aflau a pătruns pe contrasens şi a intrat într-un TIR.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, un bărbat de 60 de ani conducea un autoturism pe DN 65, Slatina – Craiova, în zona localității Pielești, iar într-o curbă la dreapta ar fi pierdut controlul volanului şi a pătruns pe contrasens, unde a fost lovit de un TIR şi proiectat în afara părţii carosabile, scrie News.ro.

În urma impactului, şoferul autoturismului şi soția acestuia, o femeie de 51 de ani, ambii din Craiova, fost grav răniţi.

Cadrele medicale ajunse la faţa locului au constatat că cele două victime erau în stop cardiorespirator şi au început manevrele de resuscitare. În ciuda eforturilor depuse, cele două persoane au fost declarate decedate.

După producerea accidentului, în zona respectivă s-a circulat alternativ, pe un singur sens.

 

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62082641
Gigi Becali: ”Păi ce să votez, femeie? Am luat-o razna cu toţii? Mergem pe mirişte?”
Patronul FCSB Gigi Becali a declarat miercuri, la ieşirea de la DNA, că nu are cum să voteze un preşedinte femeie şi că nici preşedintele Klaus Iohannis nu poate participa la o dezbatere cu o femeie.
62091591
Ministrul Economiei despre RADET: "S-a găsit o soluţie; trebuie responsabilitate din partea PMB"
Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a declarat că s-a găsit o soluţie pentru ca bucureştenii să nu aibă probleme cu căldura şi apa caldă.
62091960
Accident grav în județul Dâmbovița: „M-a aruncat în boscheți, am sărit de pe capotă”
S-au derulat scene violente pe un drum din localitatea Răzvad, în județul Dâmbovița.