Idei de destinații romantice pentru Ziua Îndrăgostiților

61940461
iStock

Pentru un Valentine's Day de neuitat, o vacanță ar putea fi una dintre cele mai bune alegeri. Iată câteva exemple de destinații unde puteți petrece Ziua Îndrăgostiților, pe 14 februarie.

O dată pe an, cuplurile din întreaga lume au ocazia „oficială” de a sărbători iubirea. În fiecare an, pe data de 14 februarie, timpul se oprește în loc pentru cei îndrăgostiți care își dedică timp pentru a petrece împreună o zi cu totul specială.

Călătoriile sunt un bun prilej de destindere și de cunoaștere. Îndrăgostiții pot alege un sejur romantic, bucurându-se totodată de ofertele turistice concepute pentru această ocazie.

Cuplurile pot alege destinații, atât din țară, cât și din străinătate, întrucât oferta este una vastă.

Cei care aleg să petreacă Sfântul Valentin în România, pot alege destinații turistice precum: Valea Prahovei, Munții Apuseni sau se pot duce pe litoral pentru a admira Marea.

O cafea servită la poatele munților ar putea fi unul dintre cele mai binemeritate cadouri. În plus, dacă doresc să fie feriți de ochii lumii, îndrăgostiții pot alege destinații mai puțin cunoscute de turiști. Sau de ce ar putea vizita un loc cu o puternică încărcătură emoțională pentru ei.

Cât despre destinațiile turistice din străinătate, Parisul rămâne alegerea preferată a multora, tocmai de aceea este recunoscut drept „Orașul Îndrăgostiților”.

Dat fiind faptul că „toate drumurile duc la Roma”, capitala Italiei se poate dovedi a fi o alegere romantică. Străduțele pietruite și întortochiate conferă orașului o aură a parte.

City-break-urile pot fi o opțiune bună. Valentine's Day este una dintre cele mai așteptate sărbători ale anului, iar data de 14 februarie nu-i prinde nepregătiți pe hotelieri.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Citește și...
61940459
Valentine's day - Idei de cadouri amuzante pentru Ziua Îndrăgostiților
Ziua Îndrăgostiților este o ocazie deosebită pentru a-i arăta persoanei iubite cât de mult o iubiți. Astfel, un cadou bine ales ar putea face diferența.
61940456
Când este Sfântul Valentin sau Ziua Îndrăgostiților
Află când se sărbătorește Ziua Îndrăgostiților, una dintre cele mai așteptate evenimente ale anului.
61940417
Colecția Ralph Lauren de primăvară-vară, inspirată de vacanțele din Jamaica
Ralph Lauren şi-a creat colecţia de primăvară-vară cu gândul la locuinţa lui de vacanţă din Jamaica.