Hoț prins cu ajutorul sătenilor. Spărgea "cutia milei" de la biserici ca să joace la "păcănele"

×
Publicitate

Un tânăr de 26 de ani din judeţul Iaşi a ajuns pe mâna poliţiei după ce a prădat cutia milei dintr-o biserică din comuna Popricani.

În ultimele două luni a dat două spargeri şi a furat 3.000 de lei. Iar poliţia îl cunoaşte de multă vreme, căci suspectul are deja un palmares bogat: 22 de furturi din biserici şi magazine.

Persoana în cauză este cercetată acum sub control judiciar pentru 60 de zile.

Autorităţile spun că tânărul de 26 de ani a fost închis timp de patru ani la Spitalul de Psihiatrie şi Măsuri de Siguranţă Grajduri, pentru că s-a dovedit că în trecut nu avea discernământ când a comis infracţiunile.

Eliberat de curând, în septembrie a furat din cutia milei 3.000 de lei, iar după ce i-a cheltuit, o lună mai târziu, a mai dat o spargere. De această dată a găsit doar 70 de lei şi a fost prins, cu ajutorul sătenilor.

Martor: "Chiar eu l-am urmărit pe băiatul ăsta, l-am văzut când a spart geamul. Eu am fost cel care l-a identificat. Zice că a mai spart aici o dată sau de 2 ori, o dată pe la Popricani. Ăsta nu e întreg la minte, lipsa de ocupaţie. Vine dintr-o familie aşa şi aşa."

Sătenii sunt supăraţi foc şi vor ca tânărul să fie pedepsit, mai ales că, pasionat de păcănele, va avea mereu nevoie de bani - spun oamenii.

Localnic: "E ţicnit, nu e sănătos. Și la Popricani a mai spart anul acesta o dată."

Reporter: "Ce a făcut cu banii?"

Localnic: "La păcănele, la păcănele. A fost înainte de Sf. Marie cu 2 zile, lumea a pus iar bani din nou, că era hramul bisericii. Ăsta trebuie pedepsit"

Localnic: "A sparg geamul, a sărit pe acolo."

Reporter: "A furat mulţi bani?"

Localnic: "28 de milioane. Asta trebuie strâns, trebuie dus la locul lui unde merită. A făcut o dată pozna, a spart aici, a venit a doua oară. Am înţeles că e bolnav cu capul, dar sunt locuri şi pentru ăştia."

Urmează acum cA tânărul să fie supus unei expertize psihiatrice, iar dacă se va dovedi că de această dată a avut discernământ, riscă să ajungă în închisoare.

Articol recomandat de sport.ro
Protest la Moscova! Decizia luată la nivel internațional care schimbă totul
Protest la Moscova! Decizia luată la nivel internațional care schimbă totul
Citește și...
62087666
Fetiță de 11 ani lovită de o mașină pe o trecere de pietoni. Ce a făcut șoferul după accident

O fetiță în vârstă de 11 ani a ajuns la spital, vineri dimineață, după ce a fost lovită de o mașină pe o trecere de pietoni din Arad.

62087681
Accident cu 8 victime în Vâlcea, după ce un microbuz a intrat într-un TIR

Opt persoane, cu vârste între 33 şi 60 de ani, au ajuns vineri la spital cu traumatisme uşoare în urma accidentului produs pe DN 64, în localitatea Băbeni, între un microbuz de transport persoane şi un TIR.

62087669
A reclamat la 112 că a fost răpit dar poliția l-a găsit acasă. Explicația lui: "Mi-a venit o idee"

Un tânăr de 25 de ani din Călăraşi, stabilit în judeţul Argeş, la iubita lui, a sunat joi seară la 112 şi a anunţat că este răpit şi dus într-o direcţie necunoscută.

Recomandări
Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Cine sunt miniștrii PSD din Guvernul Niculescu. Social-democrații revin la guvernare după cinci luni de criză

Liderii PSD au decis în unanimitate să-l susțină în Parlament pe Luca Niculescu, iar Sorin Grindeanu a prezentat numele celor 11 social-democrați care ar urma să facă parte din noul Executiv.

Vlcsnap 2026 10 15 11h31m06s737
Nouă alertă în Marea Neagră. Un incendiu a izbucnit la bordul unei nave în apropiere de Sulina. Șapte persoane sunt date dispărute. FOTO&VIDEO

O nouă navă ar fi fost atacată, joi dimineață, în apropiere de Sulina, în Marea Neagră. Vasul se află la aproximativ 14 mile marine de țărm, iar incendiul a izbucnit la castelul navei, conform surselor Știrilor PRO TV.

Imago0868835253h
Primul mesaj al Papei Leon după ce a fost diagnosticat cu cancer pulmonar. „Vă rog să vă rugați pentru mine”

Papa Leon al XIV-lea le-a mulţumit miercuri credincioşilor catolici pentru rugăciunile lor, într-un mesaj pe care l-a transmis pentru prima dată de când a suferit o intervenţie chirurgicală pentru cancer pulmonar la Roma.