Harta coronavirusului se colorează în roșu aprins. Comisia Europeană a introdus o nouă culoare

62171710
Shutterstock

Harta coronavirusului din Europa va avea o nouă culoare, roșu aprins, care semnifică zonele cele mai afectate de pandemie, unde sunt necesare restricții de circulație mai stricte.

 

Este o propunere a Comisiei Europene care vineri a fost și adoptată de ambasadorii statelor membre. De fapt, este o nouă metodă de cartografiere a Europei din punct de vedere sanitar, a transmis Comisia Europeană. Potrivit AFP și news.ro.

O nouă categorie de zone pe harta Europei- roșul închis, peste cele roșu deschis.
Aceste zone ”roşu închis” corespund zonelor în care rata incidenţei covid-19 este mai mare sau egală cu 500 de cazuri la 100.000 de locuitori timp de 14 zile.

În aceste zone cu risc ridicat, testele şi carantina se aplică inclusiv în cazul unor călătorii considerate esenţiale. Unele derogări sunt însă prevăzute, în cazul locuitorilor zonelor de frontieră şi lucrătorilor din domeniul transportului.

Exită deja o asemenea hartă preliminară întocmită de agenţia însărcinată cu supravegherea pandemiei – ECDC, care nu este încă oficială, dar jurnaliștii de la AFP au văzut-o: 14 ţări din UE au cel puţin o zonă clasată ”roşu aprins”.

Comisia Europeană a formulat luni recomandări, și nu decizii, pentru a limita răspândirea noilor tulpini ale coronavirusului. Recomandările vizează „să descurajeze puternic deplasările considerate neesenţaile, dar care să evite totodată închiderea frontierelor sau interdicţii generale de călătorie”.

Comisia încearcă să coordoneze măsurile statelor membre UE, care vor să evite o reeditare a scenariului din primăvară - când închiderea frontierelor în cascadă a antrenat un haos în circulaţia persoanelor şi mărfurilor în UE şi în spaţiul Schengen.

Portugalia - care deţine preşedinţia semstrială a UE - a precizat în cadrul acestei reuniuni a ambasadorilor că sunt posibile măsuri naţionale complementare, potrivit unei surse diplomatice.

Această ţară - în care contaminările cu noul coronavirus au ”explodat” - a decis joi să interzică toate călătoriile în străinătate considerate neesenţiale, pe o perioadă de 15 zile.

Belgia a luat aceeaşi măsură - de miercuri şi până la data de 1 martie.

Germania analizează, la rândul său, o reducere drastică a traficului aerian cu ţări pe care le consideră cel mai afectate de noi variante ale noului cornavirus, între care se află şi Portugalia.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62082446
Ambulanță în misiune, lovită de o mașină, în Maramureș. Șoferul considerat responsabil a fugit

O ambulanță în misiune a fost lovită de un autoturism, pe un drum din Maramureș iar ambele mașini au ajuns în șanț. Pasagera din salvare a fost rănită, iar șoferul mașinii a plecat de la locul accidentului.

62160078
Vlad Voiculescu: „Vom construi spitale. Țara asta are nevoie de spitale noi”

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, susţine că actualul Guvern va crea un fond important pentru investiţii în spitale şi o echipă direct responsabilă ca acestea să devină realitate, subliniind că este nevoie de unităţi sanitare noi.

62171708
Raed Arafat, despre tragedia de la ”Matei Balș”: Rețeaua electrică renovată, nu au fost improvizații, dar ceva s-a întâmplat

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, afirmă că reprezentanţii conducerii Institutului "Matei Balş" i-au spus că reţeaua electrică a unităţii sanitare fusese recent renovată, iar în spital nu existau improvizaţii.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.