Haos imobiliar în Năvodari. Un sfert dintre hotelurile și blocurile aflate în construcție în fața plajei nu respectă legea

×
Publicitate

Un sfert dintre hotelurile și blocurile aflate în construcție în fața plajei din Năvodari nu respectă legea, spun inspectorii de Stat în Construcții.

Grav este că din aproape 200 de clădiri verificate, nu a existat nici măcar una care să fie complet legală.

Astfel, zeci de șantiere au fost oprite. În plus, primarul și arhitectul șef din Năvodari au fost sancționați. Iar Prefectura a cerut judecătorilor anularea a nouă autorizații de construire.

În total, 194 de clădiri cu mai mult de trei etaje au fost verificate de Inspectoratul de Stat în Construcții, și nu a existat nici măcar una care să scape fără vreo sancțiune.

Inspectorii în construcții au verificat hoteluri, blocuri de apartamente și aparthoteluri în zona Năvodari. Un sfert dintre lucrările controlate au fost oprite.

S-au ridicat blocuri mai înalte decât prevedea autorizația, au fost scoși sau adăugați pereți care nu existau în proiect, iar finisajele nu erau conforme.

Paul Racoviță – inspectorul general al Inspectoratului de Stat în Construcții: „S-a construit mult cu nerespectarea prevederilor legale în ceea ce înseamnă întocmirea documentelor de calitate, care practic aceste documente certifică sau ar trebui să certifice că lucrările sunt realizate corespunzător.”

Primarul și arhitectul șef sunt, în primul rând, cei care trebuie să aprobe, dar și să verifice cum și ce se construiește. În acest caz, amândoi au fost amendați de inspectori.

Elena Aftene, purtătorul de cuvânt al Primăriei Năvodari: „Au fost emise 20 de procese verbale pentru legalitate emitere acte de urbanism pe numele arhitectului șef. Patru procese verbale de contravenție au fost întocmite pe numele primarului pentru semnarea acte administrative și încă 12 procese verbale altor semnatari de acte administrative. Greșelile constatate au fost asumate de autoritatea locală și s-au dispus măsuri urgente pentru îndreptarea lor.”

Iar prefectura Constanța a solicitat desființarea unor autorizații, după sesizările venite de la inspectori.

Silviu Coșa, prefectul județului Constanța: „În 2023, instituția prefectului a înaintat Instanței de Contencios Administrativ un număr de 9 solicitări de desfiintare a unor autorizații de construire din zona Mamaia Nord - Năvodari.”

Anul trecut au fost sanționați 82 de constructori cu aproape 100.000 de euro, potrivit primăriei din Năvodari.

Rezultatele controlului la clădiri în zona plajei Năvodari

194 de clădiri cu mai mult de trei etaje au fost verificate
221 de sancțiuni au fost date
55 de șantiere au fost oprite

Sursa: Inspectoratul de Stat în Construcții

 

Articol recomandat de sport.ro
A murit triplul campion mondial Wilfredo ”Bazooka” Gomez, legenda care l-a învins pe Rocky
A murit triplul campion mondial Wilfredo ”Bazooka” Gomez, legenda care l-a învins pe Rocky
Citește și...
62325857
Adolescentă de 16 ani, grav rănită după ce a furat mașina părinților și a făcut accident. Luase cu ea o prietenă

Adolescenta de 16 ani din Alba, care s-a urcat la volanul mașinii părinților si a provocat un accident, a fost grav rănită și este internată în spital.

62325851
Sfârşit tragic pentru un bărbat de 45 de ani din Mureş. S-ar fi aruncat în râul Niraj și a murit înecat

Sfârşit tragic pentru un bărbat de 45 de ani din Mureş, care s-a înecat în râul din apropierea casei. Atât membrii familiei, cât și echipajele de urgență au încercat să îl salveze, însă fără succes. Se pare că omul s-ar fi aruncat de bunăvoie.

62325848
La un pas de tragedie. Tânăr din Prahova, filmat în timp ce făcea drifturi într-un sens giratoriu

Distracție periculoasă şi costisitoare pentru un tânăr din Cornu, județul Prahova.

Recomandări
62529819
SURSE: Ce scrie în rechizitoriul lui Bogdan „bogpr” Peșchir despre mecanismul folosit pentru promovarea lui Călin Georgescu

Cadouri virtuale trimise în transmisiuni live pe TikTok și transferuri în criptomonede. Așa ar fi încercat Bogdan Peșchir, cunoscut online drept „bogpr”, să influențeze votul pentru Călin Georgescu, susțin procurorii, potrivit unor surse.

Luca niculescu gettyimages 2298567182
Planul lui Luca Niculescu pentru a rezista în fruntea Guvernului până în 2028. Scenariul pregătit în caz de eșec (Surse)

Premierul desemnat Luca Niculescu intenționează să continue demersurile pentru formarea unui Guvern și să meargă până la capăt cu procedura de învestire în Parlament, suțin surse politice pentru Știrile PRO TV.

Alexus grynkewich
Comandantul NATO în Europa și-a prezentat „teoria victoriei”: „Dacă cineva este destul de nebun să ne atace, vom lupta”

Comandantul forţelor NATO din Europa, generalul american Alexus Grynkewich, şi-a prezentat luni „teoria victoriei” la o conferinţă de securitate la Varşovia; el a avertizat că aliaţii vor distruge "orice şi tot ce" este implicat în orice atac.