Guvernul propune creşterea salariului minim cu 10,9%, de la 1 ianuarie, de la 2.300 la 2.550 lei

×
Publicitate

Salariul minim pe economie ar urma să crească de la 1 ianuarie. Guvernul propune o majorare, de aproape 11%, adică un plus de aproximativ 140 de lei în mână.

 

Insuficient, având în vedere scumpirile din ultima perioadă spun sindicaliștii. La rândul lor reprezentanții mediului de afaceri cer ca această majorare să vină la pachet cu o reducere a contribuțiilor.

 


De la 1 ianuarie, salariul minim ar putea creşte cu 10,9%, propune Executivul.

Cu alte cuvinte, salariul minim brut ajunge la 2.550 de lei. Iar cel net creşte de la 1386 de lei, la 1524 de lei. Adică cei 1 milion 300.000 de angajaţi plătiţi cu salariul minim pe economie vor primi în mână mai mult cu 138 de lei, de anul viitor.

Guvernul a prezentat această propunere în cadrul reuniunii Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social. Iată ce conţine formula de calcul:

Turcan: ”Creşterea ratei inflaţiei, creşterea reală a productivităţii pe persoană ocupată şi de asemenea am luat un procent de 90% din creşterea salariului mediu, în loc de 50% cât era până acum. Am mai introdus şi un coeficient de corecţie care se stabileşte ca procent în funcţie de creşterea economică”.

Sindicaliştii spun însă că majorarea ar trebui să fie mai mare.

Bogdan Hossu, Cartel Alfa: ”În condiţiile actuale s-ar putea să fie complet insuficient. Inflaţia care este luată în calcul pentru 10,9 este de 5%. Iar dacă ţinem cont de estimatul băncii naţionale şi de situaţia în fapt probabil vom termina anul cu 7%”.

Dumitru Costin, BNS: ”Ne-am propus printre altele, inclusiv în PNRR, să introducem un mecanism predictibil pentru stabilirea salariului minim. Să nu mai lăsăm la îndemâna oricui, oricând, să modifice din burtă sau pe formule preinventate să determine salariul minim”.

Reprezentanţii IMM-urilor au propus şi reducerea contribuţiilor, după modelul folosit în construcţii. Cei 250 de lei în plus la salariul minim brut ar ajunge integral la angajaţi.

Sterică Fudulea, CNIPMMR: ”Angajatul va primi 138 de lei, iar statul 112. Asta înseamnă că împărţim jumate-jumate cu bugetul statului acest efort financiar pe care patronatele îl fac în această perioadă în care sunt creşteri foarte mari ale preţurilor„.

 

 

 

Această majorare s-ar aplica de la 1 ianuarie

Potrivit lui Turcan, ”este o formulă predictibilă” de care ar urma să beneficieze 1.970.000 de oameni care au venituri până la acest plafon, respectiv 34,7% din numărul total de salariaţi activi.

Această majorare presupune un impact financiar consistent, de 1,8 miliarde de lei. Majorarea pe net este de 10% şi este ancorată în creşterea salariului minim, creşterea ratei inflaţiei, creşterea reală a productivităţii pe persoană ocupată şi am luat un procent de 90% din creşterea salariului mediu în loc de 50% cât era până acum”, a mai declarat Turcan.

În plus, Guvernul stabileşte un coeficient de corecţie stabilit ca procent în funcţie de creşterea economică.

Discuția are loc în condițiile în care sindicatele au cerut pentru anul viitor o creștere a salariului minim cu cel puțin 143 de lei, bani în mână.

Asta înseamnă că un angajat plătit la acest nivel ar încasa la final de lună aproximativ 1.500 de lei.

Și nici așa nu este suficient pentru ca oamenii să aibă trai decent, susțin studiile de calitate a vieții.

Potrivit statisticii, un adult de la oraș, care locuiește singur, are nevoie de 2.800 de lei pentru a-și asigura traiul de zi cu zi, iar o familie cu doi copii, de 7.200 de lei.

Anul acesta, salariul minim pe economie brut este 2.300 de lei

Dacă scădem taxele cerute de stat, angajații primesc, la final de lună, 1.386 de lei.

Statul încasează taxe de 966 de lei.

În total, peste un milion de români sunt plătiți, cel puțin pe hârtie, cu salariul minim pe economie.

 

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Discuții la Guvern în ceea ce privește majorarea salariului minim pe economie

Sunt discuții, marți, la Guvern, cu reprezentanți ai sindicatelor și patronatelor, despre un subiect spinos în această perioadă a scumpirilor de tot felul: majorarea salariului minim pe economie, începând cu 1 ianuarie, anul viitor.

Comisia Europeană vrea să ajute statele membre să contracareze creşterea preţurilor energiei

Comisia Europeană elaborează orientări privind măsurile pe care le pot lua statele membre UE pentru a gestiona problema creşterii preţurilor la energie fără a încălca reglementările privind piaţa energiei din blocul comunitar.

43 de europarlamentari, printre care și români, îi cer Comisiei Europene să investigheze Gazprom

Un grup de 43 de europarlamentari, printre care se află și șase eurodeputați români, îi cere Comisiei Europene să investigheze rolul companiei Gazprom în creșterea prețurilor la gaz în Europa.

Recomandări
Administrația Prezidențială dezminte că România ar trimite militari să lupte în Ucraina: „Este o manipulare alarmistă”

Administrația Prezidențială avertizează că în mediul online se propagă o informație falsă potrivit căreia România ar urma să trimită militari în Ucraina și denunță o „manipulare alarmistă”.

Cutremur politic în Israel: Netanyahu ar fi fost avertizat cu 10 zile înainte de atacul Hamas din 7 octombrie

O carte care urmează să apară în Israel susţine că prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu ar fi fost informat de preşedintele Emiratelor Arabe Unite, cu zece zile înainte de atacul din 7 octombrie 2023.

Victor Ponta refuză să spună cu ce persoane importante a discutat în Mykonos: „Pentru că trebuie să avem un Guvern”

Fostul premier Victor Ponta, în prezent deputat și susținător al grupului Uniți pentru România (UPR) din Parlament, spune că a fost plecat pe insula Mykonos împreună cu ceilalți politiceni, judecători și oameni de afaceri ”pentru a promova România”.