Premierul Dăncilă, despre OUG privind concediile medicale: Este un lucru important

×
Publicitate

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, joi, că ordonanţa de urgenţă referitoare la concediile medicale, care a fost aprobată de Executiv, cuprinde măsuri pentru menţinerea drepturilor şi indemnizaţiilor asiguraţilor în sistemul public de sănătate.

Acestea se vor aplica până la 30 iunie 2018, prim-ministrul subliniind intenţia de prelungire a acestei perioade tranzitorii pentru mame.

"Vom aproba astăzi o ordonanţă de urgenţă care cuprinde măsuri pentru menţinerea drepturilor şi indemnizaţiilor asiguraţilor în sistemul public de sănătate, măsurile sunt tranzitorii şi se aplică până la 30 iunie 2018 pentru persoanele asigurate care se află în concediu medical sau care urmează să intre în concediu medical în această perioadă.

Reiterez o dorinţă de a exista o discuţie între ministrul Finanţelor, ministrul Muncii şi ministrul Justiţiei pentru a putea prelungi această perioadă tranzitorie pentru mămici. Eu cred că este un lucru important şi cred că mămicile din România ar fi bucuroase dacă am putea realiza acest lucru", a afirmat Viorica Dăncilă, la începutul şedinţei de Guvern, potrivit Agerpres.

Ea a menţionat că persoanele care beneficiază de concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de boli obişnuite sau de accidente în afara muncii, concedii medicale şi cele pentru îngrijirea copilului vor beneficia de acelaşi drepturi şi de aceleaşi nivel al indemnizaţiei ca cele aflate în plată până la 1 ianuarie 2018.

"Practic, în cazul în care transferul sarcinii fiscale duce la diminuarea indemnizaţiei, se plafonează contribuţiile de asigurări sociale datorate, astfel încât să se menţină indemnizaţiile la nivelul aflat în plată înainte de 1 ianuarie 2018", a adăugat premierul.

Guvernul a aprobat, joi, Ordonanţa de Urgenţă referitoare la măsuri în domeniul sănătăţii

Guvernul a aprobat, joi, Ordonanţa de Urgenţă referitoare la măsuri în domeniul sănătăţii.

Astfel, persoanele aflate în concediu medical vor beneficia de acelaşi nivel al indemnizaţiei aflat în plată până la sfârşitul anului trecut, iar aceste măsuri sunt tranzitorii până la 30 iunie 2018, fiind prelungită perioada pentru mame până la 1 octombrie a acestui an, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu.

"Ordonanţa de urgenţă prevede măsuri pentru menţinerea drepturilor şi a nivelului cuantumului indemnizaţiilor de asigurări sociale de sănătate. Este vorba de persoanele care beneficiază de concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă, pentru sarcină şi lăuzie, pentru îngrijirea copilului bolnav, precum şi pentru risc maternal. Toate aceste persoane vor beneficia de aceleaşi drepturi şi de acelaşi nivel al indemnizaţiei aflat în plată până la data 1 ianuarie 2018", a spus Barbu, potrivit Agerpres.

El a precizat că în şedinţa de Guvern s-a luat decizia ca pentru mame aceste dispoziţii să fie tranzitorii până la 1 octombrie 2018.

"În debutul şedinţei de Guvern, doamna prim ministru a rugat Ministerul Finanţelor, Ministerul Muncii şi Ministerului Justiţiei să găsească o soluţie cât se poate de repede pentru prorogarea termenelor iniţial prevăzute în ceea ce priveşte mamele. În şedinţa de Guvern s-a luat decizia ca pentru mame să fie aceste măsuri tranzitorii până la 1 octombrie 2018, iar pentru celelalte categorii de persoane asigurate aflate în concediu medical până la data de 1 iulie 2018", a adăugat Barbu.

El a mai spus că, în cazul în care la aceste persoane transferul sarcinii fiscale ar duce la diminuarea indemnizaţiei, se plafonează contribuţiile de asigurări sociale datorate, astfel încât să se menţină indemnizaţiile la nivelul aflat în plată până la 1 ianuarie 2018.

Potrivit lui Barbu, în cazul tuturor persoanelor care au primit indemnizaţii diminuate până acum angajatorul efectuează regularizarea sumelor prin depunerea declaraţiei rectificative şi plăteşte diferenţele de indemnizaţii persoanelor în drept până la data de 31 martie 2018.

De asemenea, tot prin această ordonanţă de urgenţă, în primul semestru al anului 2018, se va menţine reglementarea care s-a aplicat anului trecut şi anume că stagiul minim de asigurare pentru a beneficia de concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale este de o lună realizată în ultimele 12 luni anterioare lunii pentru care se acordă concediul medical, a mai spus Nelu Barbu.

Începând cu 1 iulie 2018, stagiul minim de asigurare pentru acordarea concediilor şi indemnizaţiilor va fi de 6 luni, realizate în ultimele 12 luni anterioare lunii pentru care se acordă concediu medical, a adăugat Barbu.

Potrivit acestuia, vor fi în continuare excepţii pentru persoanele care suferă de afecţiuni grave - neoplazii, HIV/SIDA, urgenţe medico-chirugicale, boli infectocontagioase din grupa A sau risc maternal. Astfel, persoanele care suferă de aceste afecţiuni beneficiază de concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate nu au nevoie de stagiu de cotizare.

Tot prin acest act normativ se prelungeşte perioada de acordare a tratamentului în străinătate, în unităţi sanitare fie de stat sau private, până la finalul anului 2020, pentru persoanele a căror stare de sănătate a fost afectată în urma tragicului eveniment produs pe 30 octombrie 2015 în clubul Colectiv, a mai precizat Nelu Barbu.

El a menţionat că este vorba de 23 de persoane în acest moment care mai au nevoie de îngrijiri medicale.

În această ordonanţă de urgenţă se mai prevede instituirea unui sistem informatic de telemedicină rurală şi sistem informatic de telemedicină al apărării.

"Acest sistem informatic de telemedicină rurală presupune ca medicii de familie din mediu rural să poată colabora, să poată ţină legătura cu medicii specialişti din spitalele judeţene şi instituţiile sanitare", a adăugat Nelu Barbu

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
111 eleve au fost date dispărute, în Nigeria, după un atac al grupării Boko Haram

Până la 111 eleve nigeriene au fost date dispărute, ca urmare a unui atac lansat de gruparea islamistă Bko Haram, luni, în localitatea Dapchi din nord-estul Nigeriei.

Dăncilă, despre Vâlcov: „Dacă va fi o decizie definitivă, atitudinea mea va fi schimbată”

Premierul român Viorica Dăncilă a precizat, miercuri, că atitudinea sa privind cazul consilierului său de stat Darius Vâlcov va fi „total schimbată”, după o decizie definitivă a instanței.

Dragnea: Aştept ca ministrul Justiţiei să nu se facă de râs

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat miercuri că în şedinţa social-democraţilor nu s-a discutat despre situaţia din Justiţie, dar a spus că aşteaptă de la ministrul Tudorel Toader să nu se facă de râs.

Recomandări
Drona care a declanșat RO-Alert în Botoșani, găsită prăbușită într-un lan de porumb din Suceava. Anunțul MApN

O dronă a pătruns sâmbătă în spațiul aerian al României și a fost semnalată în zona localității Știubieni, din județul Botoșani. Armata a ridicat două aeronave F-16 pentru monitorizarea situației, iar obiectul zburător a fost găsit ulterior prăbușit.

Reacția Rusiei după ce Volodimir Zelenski a anunțat că e dispus să se întâlnească cu Vladimir Putin la summit-ul din Miami

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat dispus să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin în cadrul summitului G20 de la Miami, potrivit unui interviu difuzat sâmbătă de un post de televiziune german.

Ilie Bolojan: „E timpul pentru decizii”. Premierul interimar avertizează asupra costurilor blocajului politic

Premierul interimar Ilie Bolojan susține că România are nevoie urgentă de un guvern stabil și acuză PSD că a refuzat soluțiile de compromis propuse de PNL, USR și UDMR.