Grupul austriac OMV a dat din nou România în judecată. Reclamă 231 milioane lei nedecontate de stat

62316754

Grupul austriac OMV AG, acționarul majoritar al celui mai mare producător de țiței, gaze și carburanți din România, OMV Petrom, a dat din nou România în judecată la Tribunalul Arbitral al Camerei de Comerț Internaționale (ICC) de la Paris.

″(…) spre finalul anului 2022, OMV AG, ca parte din contractul de privatizare, a inițiat alte două proceduri de arbitraj împotriva Ministerului Mediului din România, în conformitate cu regulile ICC, cu privire la anumite notificări de pretenții neplătite de Ministerul Mediului în legătură cu lucrări de dezafectare de sonde și de refacere a mediului în sumă de 231,37 milioane lei. La 31 decembrie 2022, procedura de arbitraj este în derulare″, se arată într-un document analizat de Profit.ro.

Potrivit sursei citate, conform contractului de privatizare, OMV Petrom este îndreptățită să recupereze de la statul român o parte din cheltuielile de dezafectare și de mediu efectuate pentru restaurarea și decontaminarea zonelor aferente unor activități desfășurate înaintea procesului de privatizare din 2004. Ca urmare, compania a înregistrat drept creanțe de la statul român costurile estimate cu dezafectarea, având o valoare prezentă netă de peste 1,57 miliarde lei la finalul anului trecut, precum și costurile estimate cu obligațiile de mediu, având o valoare prezentă netă de 40,83 milioane lei, întrucât acestea existau înaintea procesului de privatizare a OMV Petrom S.A.

Citește articol integral AICI

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
Citește și...
Casa lui Dan Diaconescu, percheziționată timp de 7 ore. Fostul om de televiziune este acuzat de relații sexuale cu minore

Dan Diaconescu, cunoscut realizator de emisiuni TV, și fost proprietar al OTV, este acuzat de relații sexuale cu minore. Casa acestuia din Capitală a fost percheziționată timp de șapte ore, iar Diaconescu a fost dus la Constanța, pentru audieri.  

Surse: Percheziții la nepoții lui Nicolae Guță. Vindeau pe internet bijuterii de aur cu însemnele unor firme de lux | VIDEO

Nepoții lui Nicolae Guță sunt cercetați de polițiști, potrivit unor surse, într-un dosar de contrabandă și contrafacere a unor bijuterii care purtau însemnele unor mărci protejate și au fost vândute pe o platformă de socializare.

Restricții de trafic în București, în ziua de Florii. Care sunt străzile afectate

Mai multe restricţii de trafic vor fi instituite sâmbătă în Bucureşti în contextul desfăşurării pelerinajului de Florii.

Recomandări
Dezvăluiri în premieră. Câți angajați avea Securitatea, situația pe județe. Cifrele care arată paranoia lui Nicolae Ceaușescu

În toamna anului 1988, în timp ce România era sufocată de penuria alimentară şi de izolarea internaţională, aparatul de represiune al regimului comunist atingea apogeul organizatoric. 

Surse: Grindeanu i-a propus lui Bolojan o înțelegere anti-AUR. Răspunsul PNL. PSD vrea doar guvern din care să facă parte

Sorin Grindeanu i-ar fi propus lui Ilie Bolojan o înțelegere temporară prin care PSD și PNL să nu permită trecerea proiectelor AUR, dar liberalul ar fi refuzat, susțin surse social-democrate. De asemenea, PSD vrea doar un guvern din care să facă parte. 

Românii au strâns 250 de miliarde de lei în Pilonul 2. Noul instrument care îți explică ce se întâmplă cu banii pentru pensie

8,5 milioane de români au un cont de pensie privată obligatorie - pilonul 2. Banii acumulați, cu tot cu câștig, au ajuns la 250 de miliarde de lei.