Mașini abandonate în zăpadă și trafic îngreunat în mai multe județe. Când scăpăm de ninsori

×
Publicitate

Ninsorile abundente le-au dat de furcă șoferilor în ultimele ore în Suceava, Botoşani şi Braşov. Zeci de maşini au rămas blocate în zăpad[, iar şoferii şi pasagerii au reuşit să ajungă la căldură, în siguranţă, doar cu ajutorul autorităţilor.

Un şofer imprudent a urcat pe munte, cu maşina, deşi avea doi copii minori pe bancheta din spate. A fost scos din zăpadă după două ore de jandarmi şi salvamontişti.

În zona montană a judeţului Covasna a nins toată noaptea, iar drumarii au curăţat în continuu drumul dintre Zagon şi Barcani, acoperit de un strat consistent de zăpadă.

Şi în judeţul Braşov, spre Cheia, s-a circulat cu dificultate, iar la Bâlea Cascadă şi la Întorsura Buzăului a nins zdravăn.

Pe TransBucegi, şoferul unei maşini a ignorat stratul gros de zăpadă, a derapat şi a ajuns într-un şanţ. A reuşit să iasă din impas, abia după ce a chemat ajutoare. În vehicul se aflau patru persoane, printre care doi copii, de 4 şi 11 ani. Din fericire, nimeni nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Ciprian Vătăşelu, purtător de cuvânt IJJ Dâmboviţa: "Autovehiculul era echipat corespunzător pentru condiţii de iarnă, cu anvelope. Se impune deplasarea şi cu lanţuri, eventual chiar lopeţică şi cu saci de nisip."

După operaţiunea de salvare, ce a durat mai bine de două ore, turiştii, de loc din Bucureşti, s-au întors spre casă. Șoferul imprundent a primit un avertisment şi două puncte de penalizare.

Zăpada le-a dat bătăi de cap şoferilor şi în Moldova. În Botoşani, nouă persoane au fost evacuate din autoturismele blocate în nămeţi. Trei şoferi şi-au abandonat maşinile în zăpadă. Iar în Suceava, aproximativ 20 de autoturisme au fost scoase din zapezi tot prin intervenţia jandarmilor.

Vremea le dă de furcă şi navigatorilor. Valuri de peste trei metri lovesc digurile de protecţie din zona Cazinoului şi a Portului Tomis. Toate porturile maritime au fost închise luni dimineaţă.

Meteorologii anunţă că vremea se va îmbuna de luni seară, iar marți, la mare, vom avea parte de o zi însorită cu patru grade Celsius - estimează meteorologii.

Scăpăm de ninsori şi de vremea rea. De marți se încălzește uşor şi avem temperaturi puţin mai ridicate faţă de normal. În Moldova ar putea fi probleme din cauza poleiului dimineaţa, în rest ninsori slabe, izolate, doar în zona de munte a Maramureșului, și puţin în Transilvania. Temperaturile vor fi cuprinse între -1 și 8 grade.

În prima zi a anului urmăm aceeași tendință. Nu sunt anunțate ninsori consistente. Doar trecătoare şi slabe în centru și la munte şi lapoviță în est. Temperaturile vor fi cuprinse între -2 și 8 grade

În noaptea de revelion, în Capitală vor fi înnorări trecătoare, slabe şanse de ploi sau ninsori. Temperatura minimă va fi de -2 : 0 grade, puţin mai cald faţă de normal.

 

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
62101400
Mărturia unei asistente care a participat la operația femeii incendiate. S-au deschis 4 anchete

Femeia de 66 de ani care a suferit arsuri în timpul unei operații la Spitalul Floreasca din Capitală a murit duminică seară.

62101358
Femeia care a ars pe masa de operaţie la Floreasca a murit. Mesajul ministrului Sănătății

Continuă să apară detalii şocante privind cazul de la Floreasca, unde o pacientă a ars după a fost dezinfectată cu o soluţie care avea o concentraţie mare de alcool şi care nu trebuia folosită în același timp cu bisturiul electric.

62101391
BMW scos cu lopeţile din zăpadă de jandarmi, în Dâmboviţa. Cine era în maşină

Operaţiune de salvare a jandarmilor pe un drum închis circulaţiei pe timp de iarnă, unde un autoturism BMW a derapat.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.