Ghinion pentru 16 migranți. Au fost prinși la frontieră în Timiș, după ce microbuzul lor a făcut pană

×
Publicitate

Șaisprezece migranți au avut ghinion și au fost prinși de polițiștii din Timiș în timp ce se îndreptau spre graniță, în încercarea de a ieși din țară.

 

Microbuzul a făcut până pe autostradă, iar agenții de la Poliția Autostrăzi care patrulau în zonă și-au dat seama că în interior se află mai mulți transfugi, așa că i-au chemat în ajutor pe colegii de la Frontieră.

Microbuzul în care se aflau străinii se îndrepta spre vama Nădlac, marți seara târziu. Pe acolo intenționau să iasă din țară dacă nu ar fi făcut pană. Asta i-a ținut în loc suficient timp cât să apară și polițiștii la fața locului. Agenții au găsit înăuntru 16 bărbați, din Siria, Irak și Iran. Au povestit la audieri că au fost preluați de microbuz dintr-o localitate din Timiș, iar șoferul urma să ii ducă până în apropierea graniței, de unde ar fi continuat drumul pe jos.

Dacă ar fi reușit să ajungă în Austria sau Germania, ar fi plătit chiar și câteva mii de euro fiecare. Polițiștii îl caută și acum pe șoferul microbuzului, care a fugit de la fața locului.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Ana Bogdan și-a pus costumul norocos de baie și s-a fotografiat pe plajă: ”Hermosa! Arăți mereu așa?”
FOTO Ana Bogdan și-a pus costumul norocos de baie și s-a fotografiat pe plajă: ”Hermosa! Arăți mereu așa?”
Citește și...
62144306
Coronavirus România, 9 septembrie. Județele cu cele mai multe cazuri noi de persoane infectate
Municipiul Bucureşti (180) şi judeţele Iaşi (59), Braşov (56), Constanţa (53) şi Vaslui (53) sunt zonele cu cele mai multe cazuri nou confirmate de coronavirus faţă de ultima raportare, informează, miercuri, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).
62146811
O turistă a căzut de pe o pasarelă metalică din Canionul 7 Scări. Are dublă fractură la picior
O turistă imprudenta s-a accidentat într-o zonă foarte frecventată de amatorii de drumeţii, Canionul 7 Scări din masivul Piatră Mare.
62146806
Dezastrul produs de o șoferiță care a intrat într-o depăşire neregulamentară
Doi oameni au fost răniţi şi patru maşini sau fost distruse, în urma unui accident în lanţ, petrecut miercuri dimineaţă, pe Drumul Naţional 72, intre Găeşti şi Târgovişte.