Gerul extrem a pus stăpânire pe România. Centralele au duduit, iar consumul de energie a ajuns la cote istorice

×
Publicitate

Prima noapte de ger, din șirul de cinci care urmează, a adus temperaturi de -22 de grade. Gerul cel mai aspru a fost resimțit de locuitorii din Întorsura Buzăului, însă a fost foarte frig și în Toplița și Semenic, în Caraș-Severin.

Pe măsură ce temperaturile au scăzut, a crescut consumul de curent, dovadă că centralele și aparatele de încălzit au duduit noaptea trecută, când a fost înregistrat cel mai mare consum de energie electrică din ultimele trei ierni.

Noaptea a adus temperaturi de aproape -22 de grade Celsius la Întorsura Buzăului. La fel de frig era și la stația meteo de la Vârful Omu.

Au îndurat peste -15 grade Celsius și locuitorii din Miercurea Ciuc și Toplița. Totuși, dacă ne uităm la temperaturile resimțite de corpul uman, valorile sunt și mai scăzute. La ora 7 dimineața, stația meteo de la Fetești înregistra -17 grade Celsius. Până la -19 grade au fost resimțite și în Stâna de Vale.

În București, peste noapte, s-au atins chiar și -11 grade Celsius, potrivit hărților meteo. Dimineață, la lumina soarelui, unele porțiuni de trotuar păreau de sticlă, iar oamenii pășeau cu grijă. Gerul a fost mai apăsat la periferie și în localitățile din jur.

Femeie: „Uite, dăm la zăpadă, dăm cu sare, dăm cu nisip. Ce să facem? Să nu cădem. Ne rupem mâinile, picioarele.”

S-au făcut bocnă și lacurile, iar apele înghețate au fost adevărate capcane pentru păsările sălbatice.

Consum record de energie pentru încălzire

În locuințe, centralele și aparatele de încălzit au mers în continuu, iar consumul de energie a fost uriaș, de aproape 9.000 MW, cel mai ridicat din ultimele trei ierni. Sunt însă și oameni care nu au pornit caloriferele de frica facturilor mari.

Pentru că urmează nopți și mai friguroase, asistenții sociali din mai multe orașe au încercat să îi convingă pe oamenii străzii să meargă în centrele speciale. Acolo primesc haine și mâncare caldă.

Femeie: „Noaptea venim încoace la adăpost la ora 18:00 și dăm buletinul la poartă, facem o baie, ne spălăm hainele, lenjeria de corp.”

Bărbat: „Când nu mai pot, mă duc undeva într-un magazin, un bar și stau o oră-două până îmi revin, după aceea iar. Eu 11 ani de zile am stat în gară, în gară mâncam, în gară dormeam.”

Potrivit meteorologilor, acest episod de ger va dura până pe 24 februarie, atunci când expiră codul galben de vreme deosebit de rece. Nopțile din weekend vor fi cele mai reci.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62171820
Un tânăr a fost achitat după ce a fost prins cu droguri la volan. Motivul pentru care Înalta Curte a luat decizia

Un tânăr din Maramureș, care a consumat marijuana și cocaină și a urcat la volan a fost achitat pe baza unei decizii recente a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Fusese condamnat inițial la 1 an și 4 luni cu suspendare.

62521476
Valul de ger, combătut cu fapte bune. Preotul Dan Damaschin transportă zilnic lemne pentru persoanele care nu și le permit

Valul de ger care a cuprins România a adus peste noapte temperaturi de -22 de grade Celsius. În Capitală, munții de zăpadă rămași pe străzi au înghețat.

62521475
Un individ și-a înjunghiat fratele mai mare, în Neamț. Venise pus pe harță, de la bar

Un bărbat de 34 de ani din Neamț a fost arestat pentru tentativă de omor, după un conflict în familie. Individul și-a înjunghiat fratele cu un cuțit, apoi a fugit.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.