George Maior susține că Dragnea, Kovesi și Ponta au mers în trecut la petrecerile SRI

×
Publicitate

Liviu Dragnea, Laura Codruța Kovesi, dar şi alţi politicieni au stat la aceeaşi masă la petrecerile organizate de SRI. Aşa a susţinut fostul şef al serviciului, George Maior, audiat marți în comisia de specialitate din Parlament.

Pe de altă parte, Maior le-a spus că, în perioada în care el a fost director, SRI nu s-a implicat în dosare penale sau în deciziile politice, în cazul unor numiri în funcții-cheie.

În căutarea ”statului paralel”, parlamentarii din Comisia pentru controlul activității al SRI l-au invitat a doua oară pe George Maior, fostul şef al SRI, în prezent ambasador la Washington. În fața jurnaliştilor, acesta a fost scump la vorbă.

George Maior, fost director SRI: ”Am venit cum am venit intodeauna în Parlament - am susţinut legalitatea şi felul în care s-a transformat serviciul într-o instituţie puternică a statului român care a asigurat securitatea naţională şi faptul că mi-am îndeplinit mandatul sub tutela strictă a legalităţii."

În spatele uşilor închise, însă, cu parlamentarii a vorbit peste 6 ore. Le-a făcut pe plac şi le-a povestit cum decurgeau întâlnirile dintre capii SRI, lumea politică, şefi de parchete şi alte instituţii.

Claudiu Manda, preşedintele comisiei de control SRI: "În opinia domniei sale, nu este un lucru rău de a dialoga, de a socializa cu persoane cu care SRI interacţiona în mod real, ca să zic aşa, ca urmare a activităţii SRI."

Le-a confirmat cu nume şi prenume faptul că unii erau nelipsiţi de aceste întâlniri şi i-ar fi numit pe Liviu Dragnea, Victor Ponta şi Laura Codruta Kovesi.

Claudiu Manda, preşedintele comisiei de control SRI: "În general când exista Ziua Naţională, după paradă făcea aceste invitaţii sau poate înainte, cu ocazia zilei Serviciului de Informaţii la fel şi când era vorba despre zile de naştere sau onomastice, invitaţiile le făcea sărbătoritul".

Pe de altă parte, Maior a mai susţinut că Serviciul Roman de Informaţii nu s-a implicat nici în justiţie, nici în presă, dar nici în deciziile politice. S-a limitat doar la a da informări atunci când i s-a cerut. La comisie urmează să fie audiat şi Liviu Dragnea.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
61943581
Curse aeriene anulate în România, din cauza condițiilor meteo. Informații aeroport Otopeni

Pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, dar şi pe alte aeroporturi din țară, traficul aerian se desfăşoară în condiții de iarnă, conform informațiilor publicate de INFOTRAFIC.

61943580
Peste 100 de trenuri CFR au fost anulate. Condițiile vitrege din trenul Slobozia-București

Iarna s-a simţit din plin şi miercuri pe Calea Ferată. CFR Călători a anulat peste 100 de trenuri, iar cele care au ajuns până la urmă în gări, au avut întârzieri de peste o oră.

61943579
Starea drumurilor 28 februarie, INFOTRAFIC. A2, A4 și 13 de drumuri naționale, închise

Starea drumurilor 28 februarie 2018. Circulaţia este oprită miercuri  pe A2 şi pe A4, și pe zeci de drumuri naționale.

Recomandări
Gettyimages nicusor dan cotroceni
Consultări la Cotroceni. Sorin Grindeanu, după întâlnirea cu Nicușor Dan: Propunerea PSD de premier sunt eu

Preşedintele Nicuşor Dan are astăzi, din nou, consultări cu partidele parlamentare, la Palatul Cotroceni, în vederea desemnării unui nou premier. Șeful statului a precizat că, după aceste discuții, va face un anunţ.

Respect o campanie pro tv
Un cuvânt. O valoare. O lecție: RESPECT, o campanie PRO TV, de Ziua Mondială a Profesorilor

De-a lungul timpului, PRO TV s-a axat, prin diverse campanii de CSR, pe educație și a susținut inițiative care încurajează responsabilitatea socială, în diferite forme ale ei.

Nava platforma pescarus igav
Alertă în Marea Neagră. Navă atacată de drone lângă platforma petrolieră „Pescăruș”. Doi marinari morți, 11 salvați (Surse)

Incident grav în Marea Neagră. O navă a luat foc în dreptul Portului Midia, foarte aproape de o platformă petrolieră. 11 marinari au fost salvaţi, doi fiind găsiţi decedaţi.