Peste 100 de trenuri CFR au fost anulate. Condițiile vitrege din trenul Slobozia-București

×
Publicitate

Iarna s-a simţit din plin şi miercuri pe Calea Ferată. CFR Călători a anulat peste 100 de trenuri, iar cele care au ajuns până la urmă în gări, au avut întârzieri de peste o oră.

Din nefericire, unele au ajuns pline de zăpadă şi nu pe afară, ci pe dinăuntru, pentru că uşile nu se închideau bine. Întârzieri au fost şi pe aeroporturi, unde pistele au fost acoperite cu zăpadă.

Unele trenuri care au ajuns în Gara de Nord au arătat că adevărate camere frigorifice.

tren cfr

În trenul de pe ruta Slobozia-București, zăpada a intrat pe holuri uşa abia de se mai închidea, cea dintre vagoane a rămas blocată, iar în interior a fost chiar mai frig decât afară.

tren cfr

Nu doar călătorii au avut de suferit, ci şi angajaţii CFR Călători pe care i-am găsit adăpostindu-se într-o cuşetă.

Reprezentanţii CFR călători spun că ştiu de aceste probleme şi dau vina pe vagoanele extrem de vechi. În total, au fost anulate 106 de trenuri. Cele mai importante, 9 Interregio, între oraşele Iaşi - Constanța, Suceava - Mărăşeşti, Craiova - Videle şi Bucureşti - Constanța.

Celelalte trenuri anulate au fost Regio. Multe dintre ele fac legătura cu litoralul.

Zeci de trenuri au fost anulate în gara CFR Constanța din cauza viscolului şi a ninsorilor abundente. Mecanicilor de locomotivă le este teamă tocmai de aceste cabluri de înaltă tensiune din cauza gheţii care se depune, fapt care face imposibil rulajul în condiţii normale.

Trenurile care au circulat au întârziat. Cel de pe ruta Bucureşti - Constanța a ajuns cu o oră mai târziu.

Dar întârzieri au fost şi pe aeroport, unde pistele au avut nevoie de deszăpezire permanentă, iar avioanele de degivrare, adică tratarea aeronavei cu un lichid special care nu permite îngheţarea părţilor mobile în timpul decolării.

Degivrarea unei aeronave poate costa compania chiar şi 1.000 de euro, iar uneori se face şi de două, trei ori pentru ca avionul să poată decola în siguranţă de pe pistă.

Din fericire, nicio aeronavă nu a fost anulată, iar întârzierile au fost de la 30 de minute până la maximum 2 ore.

Trenuri anulate. INFOTRAFIC a anuntat că miercuri, la ora17:30 erau 106 trenuri anulate.

Din cauza vremii nefavorabile, pe raza SRPT Constanţa, au fost anulate 64 de trenuri;

Din cauza vremii nefavorabile, pe raza SRPT Craiova au fost anulate 22 de trenuri;

Din cauza vremii nefavorabile, pe raza SRPT Bucureşti au fost anulate 10 trenuri;

Din cauza vremii nefavorabile, pe raza SRPT Galaţi au fost anulate 10 trenuri.

Situația trenurilor anulate sau care au întârzieri o găsiți și pe website-ul CFR, care prezintă în timp real tabela Sosiri / Plecari Bucuresti - Gara de Nord Gr.A

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Starea drumurilor 28 februarie, INFOTRAFIC. A2, A4 și 13 de drumuri naționale, închise

Starea drumurilor 28 februarie 2018. Circulaţia este oprită miercuri  pe A2 şi pe A4, și pe zeci de drumuri naționale.

Societate responsabilă cu deszăpezirea, amendată de 3 ori pentru modul defectuos de acționare

Societatea care se ocupă cu deszăpezirea carosabilului în municipiul Arad - RER Servicii Ecologice, din Oradea - a fost amendată de trei ori de Poliţia Rutieră, pentru modul defectuos în care a acţionat în urma ninsorilor de luni şi de marţi.

Îmbrăţişat, pupat şi lăsat fără portofel de ”colegul din armată”. Nouă metodă de furt în Suceava

După ce metoda ”accidentul” a făcut ravagii în toată țara, iar oamenii au devenit mai atenți, hoții se vîd nevoiți să-și pună imaginația la lucru.

Recomandări
Nicușor Dan face declarații la ora 17:00, după consultările de la Cotroceni. Este așteptat numele noului premier desemnat

Președintele României, Nicușor Dan, va susține o declarație de presă la Palatul Cotroceni la ora 17.00. Liderul este așteptat să facă, de această dată, o nouă desemnare oficială pentru funcția de premier.

UE i-a răspuns lui Donald Trump după amenințările cu tarife: Parteneriatul cu Canada „nu este îndreptat împotriva nimănui”

Comisia Europeană i-a răspuns joi lui Donald Trump, după ce președintele SUA a amenințat UE cu tarife vamale din cauza apropierii de Canada, informează EFE.

Un elev de 11 ani din Timiș a fost bătut la școală de un coleg mai mare, la finalul orelor. Copilul a ajuns la spital

Un băiat de 11 ani din localitatea Chevereşu Mare, judeţul Timiş, a fost dus la spital, după ce a fost bătut de un coleg de 13 ani, la şcoală, la finalul programului. Poliţiştii au deschis dosar penal.