Fraudă la Sighișoara. Buletine deja ștampilate pentru primărie, distribuite votanților. Cine a dat alarma

62455876

O tânără din Sighișoara a reclamat primirea unor buletine de vot deja ștampilate, iar polițiștii veniți la fața locului au găsit alte asemenea buletine de vot pe masa unui dintre membrii secției de votare.

Tânăra a reclamat că a primit buletinul ștampilat pentru candidații la primărie, transmite news.ro

„Poliţiştii municipiului Sighişoara au fost sesizaţi cu privire la faptul că un alegător care s-ar fi prezentat la o secţie de votare din municipiul Sighişoara pentru exercitarea dreptului electoral, ar fi primit un buletin de vot pentru alegerea primarului, pe care ar fi fost deja aplicată o ştampilă de vot. La faţa locului s-a deplasat patrula responsabilă în a interveni şi verifica incidentele electorale semnalate, stabilind faptul că pe masa unui membru din comisia secţiei de votare se aflau şase buletine de vot pentru funcţia de primar, pe care erau deja aplicate ştampile de vot, unul dintre acestea fiind înmânat alegătorului în cauză, respectiv o femeie de 25 de ani”, transmit oficialii Poliţiei judeţene Mureş.

În urma constatărilor, poliţiştii au deschis dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fraudă la vot, cercetările fiind continuate sub supravegherea unităţii de parchet competente pentru verificarea tuturor împrejurărilor producerii incidentului.

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62455877
Nereguli la mai multe secţii de votare din Bucureşti. O bătrână de 72 de ani a furat o ştampilă
O bătrână de 72 de ani, membru al comisiei de la o secţie de votare din Sectorul 6, este cercetată pentru furt, după ce poliţiştii au găsit o ştampilă de vot asupra acesteia, informează Biroul de presă al Poliţiei Capitalei.
62455807
Când se închid urnele. Programul secțiilor de votare în România la alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie 2024
Votarea a început la ora 7:00 dimineața și ar trebui să se încheie la ora 22:00.Președintele secției de votare poate decide prelungirea votării până la ora 23:59 în anumite condiții.
62455713
Alegeri 9 iunie 2024. Ordinea partidelor și a candidaților independenți pe buletinul de vot. Cum ne găsim preferatul
Românii votează pe 9 iunie 2024 la alegerile locale și europarlamentare. Biroul Electoral Central a publicat din timp modelul de buletine de vot, ordinea partidelor și a candidaților fiind stabilită prin tragere la sorți.