Fostul șef al NATO: Rusia, SUA, UE şi China trebuie să oprească războiul din Ucraina. Negocierile, singura cale pentru pace

62301211

Fostul secretar general al NATO Javier Solana s-a declarat luni convins că negocierea este singura cale de ieşire din războiul provocat prin invazia rusă asupra Ucrainei.

În opinia sa Rusia, SUA, UE şi China sunt puterile care trebuie să vină cu iniţiative care ''să oprească războiul'', relatează agenţia EFE.

Potrivit evaluării lui Solana, despre care el a vorbit la o conferinţă în Palma de Mallorca, nu se întrevăd perspective ca Rusia sau Ucraina să câştige vreuna acest război, deşi în Rusia există ''unele mişcări'' de nemulţumire faţă de preşedintele Vladimir Putin, prin urmare cel mai realist scenariu este iniţierea unei negocieri care chiar dacă ar începe ''foarte curând'' s-ar putea termina ''foarte târziu'', dar ar putea face în final armele să tacă şi să fie salvate multe vieţi.

Fostul secretar general al NATO a pledat pentru ''soluţii imaginative'' care să fie puse pe masă de toate părţile ce au un cuvânt de spus în acest conflict, recunoscând pe de altă parte că s-a înşelat când a crezut că niciodată în Europa nu va mai avea loc un război.

Solana a mai susţinut că Rusia, SUA, UE şi China trebuie ''să oprească războiul'' din Ucraina şi în acelaşi timp să ajungă la acorduri globale cu greutate pentru planetă şi umanitate, precum cel negociat zilele acestea la summitul climatic COP27 în Egipt.

Cât despre riscul unui război nuclear, el a spus că nu-şi poate ''imagina'' aşa ceva, estimând că nici Rusia şi nici China nu au vreun interes să se ajungă la un asemenea conflict. ''Un război nuclear nu poate fi câştigat nicăieri, aşadar trebuie să continuăm să lucrăm pentru pace'', a argumentat Javier Solana.

Pe de altă parte, fostul secretar general al NATO din perioada 1995-1999 s-a arătat preocupat de alegerile de la jumătatea mandatului care se desfăşoară în SUA, întrucât în opinia sa avansul ''trumpismului'' ar genera o ''situaţie foarte complicată pentru toţi'', făcând astfel referire la ideea conform căreia o victorie a republicanilor la acest scrutin ar putea avea ca efect reducerea sprijinului SUA pentru Ucraina.

În prezent Statele Unite sunt aproape ''două Americi'' diferite, unite doar de ''ura'' faţă de China, a mai remarcat Solana despre confruntarea dintre republicanii fostului preşedinte Donald Trump şi democraţii actualului preşedinte Joe Biden.

''Ceea ce mă preocupă în aceste momente este SUA'', întrucât este cunoscut ceea ce gândesc astăzi guvernele rus şi chinez, a insistat fostul secretar general al NATO asupra temerii că ajutorul Washingtonului pentru Kiev în războiul cu Rusia ar putea diminua după aceste alegeri. Într-o asemenea eventualitate poziţia Uniunii Europene ar deveni ''foarte complicată'', a mai remarcat el.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62301173
Infirmierele care s-au îmbrăcat în uniformă de polițist au fost identificate. S-a deschis dosar penal

Un dans la o petrecere le-a făcut pe două infirmiere din Vaslui să fie remarcate de poliție.

62301175
Criza lemnelor de foc și apropierea iernii au dus la furturi în masă din păduri. Mai mulți păgubiți au depus plângeri

Apropierea iernii și criza lemnelor de foc au dus la intensificarea furturilor din păduri. În județul Mureș, de exemplu, proprietarii spun că se trezesc cu arborii puși la pământ și buștenii tăiați și luați organizat, cu mașinile sau căruțele.

62301174
Caz șocant în Iași. Un cal a fost găsit cu răni de secure şi fracturi atât de grave încât va fi eutanasiat

Caz șocant într-o comună din Iași. Un cal a fost găsit cu răni de secure şi fracturi atât de grave la un picior, încât medicii sunt nevoiţi să îl eutanasieze, ca să-i curme suferinţa.

Recomandări
Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Motivarea arestării lui Călin Georgescu. Judecătorii vorbesc despre un grad de pericol social crescut și fuga din țară

Curtea de Apel București explică, în motivarea deciziei prin care Călin Georgescu a fost arestat preventiv, consultată de ȘtirileProTV, că măsura a fost considerată necesară și proporțională cu gravitatea faptelor și cu pericolul pentru ordinea publică.

Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, mesaj la trei ani de la atacul Hamas: „Pacea în Gaza nu poate fi construită decât pe baza dezarmării complete”

Preşedintele Nicuşor Dan transmite, miercuri, că acum trei ani, teroriştii din Hamas au ucis aproximativ 1.200 de persoane şi au luat 251 de ostatici şi astăzi aduce un omagiu victimelor şi este alături de familiile lor şi de poporul israelian. 

143dac7d 0aca 4739 954a ff2db365887a
Christa Pike a supraviețuit injecției letale și este conștientă. Medicii spun că recuperarea ei este fără precedent

Christa Pike, condamnată la moarte în SUA, este „conștientă și vorbește” după ce a supraviețuit unei tentative de execuție eșuate săptămâna trecută, potrivit avocaților săi.