Fostul secretar de stat Marko Attila, 3 ani de inchisoare cu EXECUTARE. Reactia dura a UDMR

60589463

Consiliul Reprezentantilor Unionali a adoptat, duminica, o luare de pozitie fata de condamnarea fostului secretar de stat Marko Attila in dosarul retrocedarii Colegiului "Székely Mikó" din Sfantu Gheorghe.

 

"Condamna inculpatul Marko Attila-Gabor la o pedeapsa de trei ani de inchisoare pentru abuz in serviciu contra intereselor publice in forma calificata, savarsita in dauna partii vatamate municipiul Sfantul Gheorghe, in 14 mai 2002", potrivit site-ului portal.just.ro.

In acest dosar mai au calitate de inculpati Tamas Marosan si Silviu Clim. Marosan a fost, de asemenea, condamnat la trei ani de inchisoare cu executare, pentru abuz in serviciu contra intereselor publice in forma calificata, in timp ce Clim a fost condamnat la trei ani de inchisoare cu suspendare, pentru aceeasi acuzatie, instanta stabilind in cazul acestuia un termen de incercare de cinci ani. Pe perioada termenului de incercare, Clim trebuie sa respecte o serie de interdictii si obligatii stabilite de instanta, intre acestea sa nu poarte arme sau sa nu savarseasca noi infractiuni.

Totodata, Judecatoria Buzau a dispus confiscarea speciala de la Eparhia Reformata din Ardeal a sumei de 1.137.856 de lei.

Decizia instantei nu este definitiva si poate fi atacata cu recurs in termen de zece zile de la pronuntarea sentintei.

Procurorii DNA Brasov i-au trimis in judecata, in decembrie 2010, pe Attila-Gabor Marko, fost subsecretar de stat la Oficiul Regional pentru Relatii Interetnice din cadrul Ministerului Informatiilor Publice, Tamas Marosan, reprezentantul Eparhiei Reformate din Ardeal, si Silviu Clim, fost consilier juridic in cadrul Ministerului Justitiei, acuzati de abuz in serviciu contra intereselor publice, cu consecinte deosebit de grave, informa DNA.

Procurorii au stabilit ca, in 2002, cei trei au facut parte din comisia speciala de restituire a unor bunuri imobile care au fost ale comunitatilor cetatenilor apartinand minoritatilor nationale din Romania, infiintata in baza OUG 83/1999.

Cei trei acuzati au intocmit, in 14 mai 2002, o nota de constatare in care au aratat, contrar realitatii, ca un imobil situat in municipiul Sfantu Gheorghe, judetul Covasna, a fost proprietatea Bisericii Reformate din Sfantu Gheorghe si l-au restituit Eparhiei Reformate din Ardeal. Imobilul in discutie a avut destinatia de scoala din momentul edificarii constructiei si in prezent include doua institutii de invatamant: Liceul Teoretic "Szekely Miko" Sfantu Gheorghe si Liceul Teologic Reformat.

Aceasta retrocedare a fost posibila cu incalcarea atributiilor celor trei inculpati in cadrul comisiei, avand competente in privinta examinarii legalitatii cererilor de restituire, de analizare a documentelor depuse in sustinerea cererilor si de adoptare a deciziilor in concordanta cu aceste documente, sustineau procurorii.

De asemenea, in cursul lunii aprilie 2002, Ministerul Administratiei Publice stabilise ca imobilul respectiv nu putea fi retrocedat in baza OUG 83/1999. In principal, retrocedarea s-a facut in baza unui extras de carte funciara nevalabil, emis in 1990, cat si a Cartii Funciare care nu avea traducere autorizata in limba romana, documente care fusesera depuse in fotocopie de Eparhia Reformata din Ardeal.

Prin aceste fapte, acuzatii au prejudiciat statul roman cu aproximativ 1.300.000 de euro, reprezentand valoarea imobilului.

Reactia lui Kelemen Hunor

Consiliul Reprezentantilor Unionali a adoptat, duminica, o luare de pozitie fata de condamnarea fostului secretar de stat Marko Attila in dosarul retrocedarii Colegiului "Székely Mikó" din Sfantu Gheorghe, seful UDMR, Kelemen Hunor, declarand ca sentinta e indreptata impotriva comunitatii maghiare.

Consiliul Reprezentantilor Unionali, miniparlamentul UDMR, intrunit, duminica, la Targu Mures, a adoptat o luare de pozitie prin care isi exprima sprijinul pentru fostul secretar de stat in Departamentul pentru Relatii Interetnice Marko Attila, condamnat la trei ani de inchisoare cu executare pentru abuz in serviciu contra interesului public in dosarul restituirii Colegiului "Székely Mikó" din Sfantu Gheorghe, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Luarea de pozitie a fost adoptata de reprezentantii CRU in unanimitate, in aceasta aratandu-se ca acuzatiile "sunt lipsite de fundament", fiind vorba de un "proces politic" si de "o adevarata vanatoare de vrajitoare, cu o hartuire rau intentionata indreptata, evident, si impotriva celor care reprezinta interesele maghiarilor".
 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO A ajuns de nerecunoscut! John Cena, idolul copiilor din anii 2000, transformare radicală
FOTO A ajuns de nerecunoscut! John Cena, idolul copiilor din anii 2000, transformare radicală
Citește și...
Mii de pești morți pe lacul din Corbu. Căldura excesivă sau posibilă poluare accidentală, printre cauzele posibile

Dezastru ecologic pe lacul din comuna Corbu, județul Constanța. Mii de pești morți au apărut la suprafața apei, spre disperarea proprietarilor și a localnicilor. Autoritățile încearcă să afle cauza care a dus la producerea incidentului. 

Brânzeturi și mezeluri importate din Bulgaria sau Olanda, vândute în România ca produse tradiționale, la prețuri mai mari

Zeci de tone de brânzeturi și mezeluri, cu titlu de produse tradiționale românești, au fost oprite de la vânzare de către Protecția Consumatorilor.

Frații Andrew și Tristan Tate au ajuns din nou în fața procurorilor. Andrew, ironic: ”Mi-au spus că sunt foarte chipeș”

Milionarii britanici Andrew și Tristan Tate au ajuns din nou în fața procurorilor DIICOT. Anchetatorii îi acuză că ar fi încercat să influențeze victimele și martorii să-și schimbe declarațiile ori să nu mai colaboreze cu autoritățile.

Recomandări
În ciuda acuzațiilor aduse familiei Pașca din Bihor, alți pacienți au venit să stea în cămin, trimiși de angajați din spitale

Familia Pașca, pe care procurorii DIICOT o acuză de trafic de persoane și constituirea unui grup infracțional organizat, s-a întors la Bihor.

Cum acționa rețeaua care ar fi fraudat examenul de Bacalaureat, din care ar fi făcut parte și profesori

Există suspiciuni de fraudă la examenul de Bacalaureat, în cinci județe. După zeci de percheziții, mai multe persoane au fost aduse la audieri, iar cinci dintre ele reținute.

Metodele simple prin care putem reduce facturile de energie electrică în casele cu mai multe aparate electronice

Casele moderne sunt mai confortabile ca niciodată, dar costurile pot fi însemnate. De la încărcătoarele uitate în priză, până la aparatele pe care le folosim fără să știm cât consumă, toate se adună într-o factură mai mare.