Fostul director al Petromservice, trimis in judecata pentru bancruta frauduloasa

60602649

Fostul director general al Petromservice, Gheorghe Supeala, si alte doua persoane au fost deferiti justitiei pentru bancruta frauduloasa, intr-un dosar legat de reorganizarea judiciara a companiei si de plata unei transe de peste 3 mil euro.

Alaturi de Supeala, au fost trimise in judecata Doina Milu si Elena Radu, reprezentante ale RVA Insolvency Specialists SPRL - administratorul judiciar al PSV Company (fosta Petromservice), se precizeaza intr-un comunicat de marti al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie (PICCJ).

In cadrul procedurii reorganizarii judiciare impotriva debitoarei PSV Company (fosta Petromservice), administratorul judiciar RVA Insolvency Specialists SPRL a dispus inscrierea in tabelul preliminar al creantelor a creantei numitei A.B., in valoare de 6.900.000 euro, ca o creanta pura si simpla, desi aceasta era afectata de o conditie suspensiva neindeplinita, sustin procurorii.

"Creanta numitei A.B. a fost inscrisa in lista creantelor prevazute de art. 96 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 si infatisata in tabelul creditorilor ca o creanta datorata, desi suma era nedatorata, iar fapta a fost savarsita in frauda creditorilor. Fara consemnarea in fals a creantei numitei A.B. si inscrierea in lista creantelor a acestei sume, societatea nu isi putea desfasura activitatea, iar acest fapt a avut drept consecinta plata catre A. B. a unei prime transe de 14.044.603 de lei (peste trei milioane de euro), la data de 5.09.2011", se mai arata in comunicat.

Dosarul a fost inaintat Curtii de Apel Bucuresti.

Gheorghe Supeala este cercetat si intr-un dosar privind fraudarea Petromservice, alaturi de Sorin Ovidiu Vintu, Liviu Luca, omul de afaceri moldovean Octavian Turcan, fostul director financiar al Petromservice, Zizi Anagnostopol, omul de afaceri prahovean Mihai Sorin, Mihai Viorel Ramboaca, Razvan Florin Ramboaca, Daniela Brasoveanu si Ioan Bohalteanu. Pentru toti acestia, acuzati de delapidare, complicitate la delapidare si spalare de bani, Tribunalul Bucuresti a emis, la 8 noiembrie 2011, mandate de arestare preventiva, insa, sase zile mai tarziu, Curtea de Apel Bucuresti a decis cercetarea lor in libertate.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
60509913
Ziua Marinei este sarbatorita in Constanta cu ceremonii militare si exercitii demonstrative

Ziua Marinei este sarbatorita miercuri de Fortele Navale printr-o serie de ceremonii militare si religioase, depuneri de coroane si exercitii demonstrative.  

60598077
DNA a declansat cercetari pentru descoperirea unor eventuale fraude comise la referendumul din iulie

Procurorii DNA efectueaza cercetari privind posibile fraude comise in cadrul referendumului pentru demiterea presedintelui din data de 29 iulie. 

60602496
Guvernul dubleaza premiile pentru medalii la JO; Ponta: Medaliile acopera injuraturile din tara

Cuantumul premiilor acordate pentru medaliile castigate la ultima editie a Jocurilor Olimpice va fi dublat de Guvern, medaliile obtinute reusind sa acopere calomniile si injuraturile din tara, a declarat premierul Victor Ponta.

Recomandări
Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Motivarea arestării lui Călin Georgescu. Judecătorii vorbesc despre un grad de pericol social crescut și fuga din țară

Curtea de Apel București explică, în motivarea deciziei prin care Călin Georgescu a fost arestat preventiv, consultată de ȘtirileProTV, că măsura a fost considerată necesară și proporțională cu gravitatea faptelor și cu pericolul pentru ordinea publică.

Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, mesaj la trei ani de la atacul Hamas: „Pacea în Gaza nu poate fi construită decât pe baza dezarmării complete”

Preşedintele Nicuşor Dan transmite, miercuri, că acum trei ani, teroriştii din Hamas au ucis aproximativ 1.200 de persoane şi au luat 251 de ostatici şi astăzi aduce un omagiu victimelor şi este alături de familiile lor şi de poporul israelian. 

143dac7d 0aca 4739 954a ff2db365887a
Christa Pike a supraviețuit injecției letale și este conștientă. Medicii spun că recuperarea ei este fără precedent

Christa Pike, condamnată la moarte în SUA, este „conștientă și vorbește” după ce a supraviețuit unei tentative de execuție eșuate săptămâna trecută, potrivit avocaților săi.