Familii rămase fără casă, ajutate de pompierii din Bistrița. Ce au făcut oamenii

×
Publicitate

Și pompierii din Bistrița-Năsăud și-au unit forțele pentru o faptă bună.

Au organizat un cros caritabil, iar cei care au participat au donat bani pentru două familii nevoiașe, care au rămas pe drumuri după ce flăcări puternice le-au distrus casele.

Militarii au alergat cot la cot cu voluntarii și spun că vor ca evenimentul, menit să promoveze și mișcarea, să devină tradiție.

Peste 120 de participanţi s-au aliniat la start şi s-au întrecut pe traseul dintr-o pădure aflată lângă Bistriţa. Au răspuns invitaţiei pompieri, familiile militarilor, dar şi voluntari.

Participant: "Această mişcare o facem pentru scopul caritabil, a fost principalul obiectiv pentru care am venit şi ştim că oamenii din judeţ au nevoie de ajutorul nostru."

Pompier: "Am venit din plăcere, alerg în timpul liber şi vrem să facem o figură cât mai bună, am venit să contribuim şi încercam să le facem un bine."

În cursă a intrat şi campionul pompierilor din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, care îşi reprezintă colegii la competiţii în țară şi în străinătate.

Nicolae Bălan, ISU Bistriţa: "Am gândit ideea acesta pentru comunitate în primul rând şi să facem o faptă bună, să ajutăm familiile aflate în nevoie şi totodată să încurajăm lumea să facă şi mişcare."

Nici copiii nu s-au lăsat mai prejos.

Băiețel: "Alerg pentru două familii necăjite şi să facem donaţii, am venit împreună cu tatăl meu."

Cristina Răcilă, ISU Bistriţa: "Acesta ediţie a fost una în scop caritabil prin care ne dorim să ajutăm două familii care au fost aprig încercate în ultima perioadă, nu în ultimul rând, vrem să promovăm mişcarea în aer liber pentru că sportul este sănătate."

În urma evenimentului s-au strâns 2000 de lei şi banii vor ajunge la două familii din judeţ - cu şapte, respectiv cinci copii, care au rămas fără un acoperiş deasupra capului după ce locuinţele le-au fost cuprinse de flăcări.

Concurenţii au fost răsplătiţi cu câte o medalie, iar organizatorii spera ca la următoarea ediţie să atragă mai mulţi oameni dornici să facă mişcare şi fapte bune.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62080772
Panică în Capitală. Un bolid a rupt un copac și s-a oprit într-o mașină
Un conducător auto de 33 de ani a semănat panica, sâmbătă seară, pe Splaiul Unirii din Capitală.
62080766
Eroarea comisă de austriacul dispărut în largul Mării Negre. Cine a alertat autoritățile
Misiune contracronometru pe Marea Neagră, după ce un velier sub pavilion olandez, la bordul căruia era un cetățean austriac, a dispărut în largul coastelor românești.
62072826
Un bărbat a murit şi trei persoane au fost rănite într-un accident de circulaţie produs în Brăila
Un bărbat a murit şi alte trei persoane au fost rănite într-un accident de circulaţie produs sâmbătă seară, pe DJ212A, în judeţul Brăila, potrivit informaţiilor furnizate de IPJ Brăila.