Familia Regală a României a călătorit cu trenul regal de la Cluj-Napoca la Alba Iulia pentru a marca centenarul încoronării

×
Publicitate

Au fost momente emoționante sâmbătă, la Alba Iulia, unde a fost sărbătorit centenarul încoronării Regelui Ferdinand și a Reginei Maria.

Toate punctele importante ale zilei solemne de 15 octombrie 1922 au fost reconstituite de la încoronare la parada militară. Majestatea Sa Margareta, custodele coroanei Principele Radu, împreună cu Alteța Sa Regală Principesa Sofia au călătorit de la Cluj Napoca la Alba Iulia cu trenul regal.

Unii dintre cei care i-au întâmpinat în gară pe membrii familiei regale au purtat costume de epocă.

Fată: „Pentru mine a fost o zi foarte specială pentru că m-am simțit onorată să o întâmpin pe principesa Margareta și pe principele Radu, sunt onorată să port aceste haine minunate.”

Încoronarea de la 15 octombrie 1922 a fost reconstituită

Cel mai emoționat moment al zilei a fost reconstituirea încoronării de la 15 octombrie 1922. La acea vreme, în Catedrala Încoronării, construită special pentru momentul unic, au fost prezenți reprezentanți ai marilor familii regale ale Europei. Dar și 20.000 de oameni din toate colțurile țării.

Liviu Zgârciu, purtător de cuvînt Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia: „A fost refăcut acel balchin regal, cele două coroane, sceptrul regal, hamidele, toate au fost reconstituite așa cum au arătat ele acum 100 de ani.”

A urmat parada. Câteva sute de militari au defilat sub o ploaie de confeti în culorile drapelului.

Sărbătoarea centenarului încoronării continuă cu retragerea cu torțe a militarilor și un foc de artificii.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62295920
Coadă de 6 km la moaștele Sfintei Parascheva. Aproape 20.000 de oameni erau la rând aproape de miezul nopții
Crește numărul pelerinilor care ajung la Iași, să se închine la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva. Azi noapte, rândul se întindea pe o distanță de 6 km.
62295856
Ancheta „Statul degeaba", realizată de Alex Dima, prezentată pe marele ecran la Astra Film Festival, din Sibiu
Sibiul este în aceste zile capitala filmului documentar, iar ultimele două zile din festival stau sub semnul unei secțiuni aparte - "Investigații".
62295918
Tragedie în județul Vaslui. O bătrână a ars de vie, iar fiul ei a fost transportat la spital, după ce casa le-a luat foc
O tragedie a avut loc în localitatea Codăești, din județul Vaslui.O femeie de 84 de ani a murit, iar fiul ei a ajuns la spital intoxicat cu fum, după ce casa lor a fost cuprinsă de flăcări.