Explozie într-un bloc din Iași. 30 de locatari au fost evacuați, trei persoane au ajuns la spital cu arsuri

×
Publicitate

Panică într-un bloc din Iași. O centrală pe gaz dintr-un apartament de la etajul al doilea a explodat, iar trei persoane au ajuns la spital cu arsuri.

Treizeci de locatari au fost evacuați de urgență. Inspectorii în construcții, dar și echipe ale distribuitorului, au făcut verificări până spre miezul nopții.

Locatar: „Suflul s-a simțit clar, adică o mișcare a fost, asta e clar.”

Pompier: „Una este un suflu, una este o vibrație.”

Deflagrația s-a produs într-un apartament de la etajul doi, unde locuiau doi tineri. Un instalator repara centrala termică, iar, la un moment dat, aceasta a explodat, probabil din cauza unei acumulări de gaze. Toți vecinii au fost evacuați.

Reporter: „V-ați temut?”

Locatar: „Sincer să fiu, da. S-au exfoliat pereții exteriori, de la etajul trei și la doi.”

Georgică Onofreiasa, purtătorul de cuvânt al ISU Iași: „Au fost afectate doar geamul balconului și diverse bunuri din apartamentul în care a avut loc explozia, neurmată de incendiu. Structura de rezistență sau alte apartamente nu au fost afectate.”

Mai multe persoane au ajuns la spital

Muncitorul, dar și fata și băiatul din apartament au ajuns la spital cu arsuri. Cel mai grav este instalatorul, spun medicii.

Prof. dr. Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD Iași: „Au arsuri de gradul 1 la nivelul feței. Instalatorul prezintă arsuri de gradul 3 la nivelul feței, aflându-se cel mai aproape de locul exploziei, și arsuri la nivelul mâinilor. Există riscul dezvoltării leziunilor de căi aeriene.”

Pe lângă pompieri, în zonă au ajuns și inspectorii în construcții și echipele distribuitorului de energie. S-au verificat structura clădirii, dar și posibilele scurgeri de gaze.

În miez de noapte, oamenii s-au întors în case. Între timp, polițiștii au deschis o anchetă.

Elena Mormeci, purtătorul de cuvânt al IPJ Iași: „A fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt și luarea măsurilor legale ce se impun.”

Deflagrația s-ar fi produs – cel mai probabil – din cauza unei defecțiuni sau a unei scurgeri necontrolate de gaze.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62522943
O femeie din Iași a fost ucisă de fiica ei pentru moștenire. Era bătută și chinuită de ani de zile. „Voia să îi ia casa”

O femeie de 71 de ani din județul Iași a fost ucisă, după numeroase scandaluri în familie pentru moștenire. Vecinii spun că pensionara era bătută și chinuită de ani de zile, dar nu a depus nicio plângere la poliție.

62522939
O femeie din Huși a fost agresată de fostul iubit care a încălcat ordinul de protecție. Avea antecedente

O femeie de 48 de ani din Huși a ajuns la spital, după ce a fost bătută de fostul partener, închis - în trecut pentru crimă.

62522934
Cele șase infracțiuni de care este acuzat Călin Georgescu. A fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile

Fostul candidat independent la prezidențiale Călin Georgescu este sub control judiciar pentru 60 de zile. A fost oprit în trafic, dus la Parchetul General cu mandat și audiat într-un dosar cu șase capete de acuzare.

Recomandări
Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Motivarea arestării lui Călin Georgescu. Judecătorii vorbesc despre un grad de pericol social crescut și fuga din țară

Curtea de Apel București explică, în motivarea deciziei prin care Călin Georgescu a fost arestat preventiv, consultată de ȘtirileProTV, că măsura a fost considerată necesară și proporțională cu gravitatea faptelor și cu pericolul pentru ordinea publică.

Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, mesaj la trei ani de la atacul Hamas: „Pacea în Gaza nu poate fi construită decât pe baza dezarmării complete”

Preşedintele Nicuşor Dan transmite, miercuri, că acum trei ani, teroriştii din Hamas au ucis aproximativ 1.200 de persoane şi au luat 251 de ostatici şi astăzi aduce un omagiu victimelor şi este alături de familiile lor şi de poporul israelian. 

143dac7d 0aca 4739 954a ff2db365887a
Christa Pike a supraviețuit injecției letale și este conștientă. Medicii spun că recuperarea ei este fără precedent

Christa Pike, condamnată la moarte în SUA, este „conștientă și vorbește” după ce a supraviețuit unei tentative de execuție eșuate săptămâna trecută, potrivit avocaților săi.