Eurobarometru: Aproape jumătate dintre români văd ca pe un lucru bun apartenenţa la UE

61597606

Aproape jumătate dintre români văd ca pe un lucru bun apartenenţa la UE, iar în cazul unui referendum pe această temă, 65% ar vota pentru rămânerea în Uniune, conform unui Eurobarometru făcut public miercuri de Parlamentul European.

De asemenea, dacă la nivel european, temele considerate prioritare de dezbaterile din campania pentru alegerile europarlamentare sunt, în ordine, imigraţia, economia, combaterea şomajului în rândul tinerilor şi combaterea terorismului, mediul, pentru români, acestea sunt: economia, conbaterea şomajului în rândul tinerilor, promovarea drepturilor omului şi a democraţiei, protecţia cosumatorului şi siguranţa alimentară şi protecţia socială.

"62% dintre europeni, nivel record în ultimii 25 de ani, respectiv 49% dintre români văd ca pe un lucru bun apartenenţa la UE a ţării lor", se arată în studiu, care relevă o creştere uşoară faţă de perioada similară a anului trecut, dar o scădere de 10 procente faţă de luna aprilie a acestui an.

"În general, la nivel european, sprijinul faţă de UE a crescut semnificativ după referendumul din Marea Britanie din 2016, fapt ce sugerează atât îngrijorarea crescândă a europenilor în legătură cu impactul Brexit-ului, cât şi o creştere a nivelului de conştientizare a beneficiilor apartenenţei la UE, datorită negocierilor dificile pentru ieşirea Marii Britanii din UE", consemnează datele Eurobarometrului, citat de news.ro.

În cazul organizării unui referendum privind apartenenţa la UE, 66% dintre europeni (65% dintre români) ar vota pentru ca ţara lor să rămână membră. 17% dintre europeni (15% dintre români) ar vota pentru ieşirea din UE, în timp ce 17% dintre europeni (20% dintre români) declară că nu ştiu cum ar vot a.

Datele sondajului arată că 49% dintre europeni (51% dintre români) se declară satisfăcuţi de modul în care democraţia funcţionează în Uniunea Europeană.

O proporţie de 32% dintre europeni (43% în România) au o imagine pozitivă despre Parlamentul European, 21% (17% în România) au o imagine negativă, în timp ce 43% dintre europeni (36% în România) au o imagine neutră. 48% dintre europeni (63% în România) ar dori ca Parlamentul European să aibă un rol mai important.

Gradul de informare şi interesul faţă de alegerile europene din 2019 sunt în creştere: 41% dintre europeni, comparativ cu 32% în aprilie 2018 (53% dintre români, comparativ cu 43% în aprilie 2018) au identificat corect luna mai a anului viitor drept perioada în care vor avea loc alegerile, în timp ce 51% dintre europeni, comparativ cu 50% în aprilie 2018 (57% dintre români, comparativ cu 55% în aprilie 2018) se declară interesaţi de aceste alegeri.

În legătură cu temele pe care le doresc discutate în campania electorală, europenii au identificat următoarele priorităţi: imigraţie (menţionată de 50% dintre respondenţi), economie (47%), combaterea şomajului în rândul tinerilor (47%), combaterea terorismului (44%) şi protecţia mediului (40%).

Temele prioritare identificate de români sunt: economie (53%), combaterea şomajului în rândul tinerilor (44%), promovarea drepturilor omului şi a democraţiei (38%), protecţia consumatorului şi siguranţa alimentară (36%) şi protecţia socială (35%).

Comentând rezultatele sondajului, preşedintele Parlamentului European Antonio Tajani a declarat: „Pe măsură ce se finalizează detaliile acordului de retragere a Marii Britanii din UE, aceste rezultate evidenţiază a creştere a gradului în care beneficiile Uniunii Europene sunt apreciate pe continent. Cu toate acestea, mai sunt multe de făcut. Continua cooperare şi solidaritatea la nivelul UE sunt esenţiale pentru a răspunde preocupările cetăţenilor europeni.”

Guy Verhofstadt, coordonatorul Parlamentului European pentru Brexit, a adăugat: „Faptul că 51% dintre britanicii intervievaţi îşi doresc să rămână în UE ne aduce aminte în mod foarte clar de diviziunile profunde generate de decizia privind Brexit-ul şi de necesitatea ca noi să găsim o soluţie pentru o relaţie viitoare pe termen lung strânsă şi sustenabilă, sub forma unui acord de asociere cuprinzător. În timp ce trebuie să fim pregătiţi pentru orice eventualitate, se pare că un aşa-numit Brexit dur sau un scenariu costisitor care implică neajungerea la un acord sunt puţin dorite, atât în Marea Britanie, cât şi oriunde altundeva în UE, iar eu sper că această situaţie se va reflecta într-un final în rezultatul negocierilor.”

Studiul a fost realizat de către Kantar Public în perioada 8-26.09.2018, prin metoda interviu faţă în faţă, pe un eşantion de 27474 persoane la nivel european (1007 în România).

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Citește și...
Zegrean, despre efectele OUG: ”Nu suntem totuși într-o țară bananieră”

Fostul președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean, a criticat dur ordonanța de urgență a Guvernului pe legile justiției, despre care a spus că este ”absolut contrară Constituției”.

Procurorul general, despre OUG privind justiţia: Este o analiză în curs

Procurorul general Augustin Lazăr a declarat miercuri dimineaţă, referindu-se la OUG privind justiţia, că este o analiză în curs, transmite news.ro.

CSM a decis. Noile prevederi ale OUG 92 nu se aplică retroactiv: ”Nu pleacă nimeni”

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a luat o decizie în privința situaţiei delegărilor la Ministerul Public, după adoptarea Ordonanței de Urgență a Guvernului privind legile justiției.

Recomandări
România, cel mai mare exportator de grâu din UE, după un an agricol excelent. Fermierii au recoltat 13,4 milioane de tone

Este unul dintre cei mai buni ani agricoli pentru România. Recolta de grâu a ajuns la un nivel record, iar producții foarte mari sunt și la orz și rapiță.

Noi imagini cu viitura parcă apocaliptică produsă în Nepal. Există riscul unor noi inundații devastatoare

Cel puțin 360 de oameni au murit și aproape 1000 sunt de negăsit după viitura parcă apocaliptică produsă într-o vale din munții Hymalaia, la frontiera dintre Nepal și Tibet. 

Ararat-Armenia - Universitatea Craiova, LIVE pe VOYO Sport 1, joi, de la 19:00. Oltenii joacă pentru calificare

Universitatea Craiova este la un singur meci distanță de calificarea în grupa UEFA Europa League. După 1-1 pe Stadionul „Ion Oblemenco”, oltenii joacă joi, 27 august, de la ora 19:00, returul decisiv cu Ararat-Armenia, la Erevan.