În 2026, sărbătoarea pică într-o duminică, iar sute de mii de români își serbează onomastica. Află cine își sărbătorește onomastica pe 8 noiembrie, ce tradiții se respectă și ce nu este bine să faci în această zi.
Când se sărbătoresc Sfinții Mihail și Gavriil în 2026
Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil se sărbătoresc în fiecare an pe 8 noiembrie, iar în 2026 această zi cade duminică. Este o sărbătoare cu cruce roșie în calendarul ortodox și poartă denumirea oficială de Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și al tuturor cereștilor puteri. Este una dintre cele mai importante sărbători din luna noiembrie, fiind dedicată nu doar celor doi arhangheli, ci tuturor îngerilor.
În tradiția ortodoxă, Arhanghelul Mihail este privit ca liderul oștilor cerești și apărătorul credinței, în timp ce Arhanghelul Gavriil este vestitorul mesajelor divine, cel care i-a anunțat Fecioarei Maria că Îl va naște pe Iisus. Credincioșii îi cinstesc ca ocrotitori și călăuze, iar de 8 noiembrie se țin slujbe speciale în multe biserici și mănăstiri din țară. Oamenii se roagă pentru sănătate, liniște sufletească și protecția familiei. În 2026 sărbătoarea cade cu o săptămână înainte de Postul Crăciunului, care începe pe 15 noiembrie, așa că ziua de 8 noiembrie nu este una de post.
Cine își serbează onomastica
Pe 8 noiembrie își serbează ziua numelui cei care poartă prenumele Mihai, Mihail, Mihaela, Gabriel, Gabriela, Gavriil, precum și numeroase variante ale acestora: Mihăiță, Mihaiță, Mihalache, Mihăilă, Mihalcea, Mihu, Mihnea, Mihaiela, Gavril, Gavrilă, Gabi, Găbiță, Găbița, Mișu și Mișa. Ziua este legată și de alte nume de îngeri, cum sunt Rafael sau Rafail, dar și de prenume precum Angel și Serafim.
Este una dintre sărbătorile cu cei mai mulți români care își țin onomastica. Potrivit datelor din noiembrie 2025, aproape 1,5 milioane de oameni poartă prenume asociate celor doi arhangheli, conform Agerpres. La bărbați, cele mai întâlnite prenume sunt Mihai și Gabriel, iar la femei predomină Mihaela și Gabriela.
Ce semnificație au Arhanghelii Mihail și Gavriil în credința ortodoxă
Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil sunt doi dintre cei mai cunoscuți îngeri din credința ortodoxă. Ei sunt considerați mesagerii lui Dumnezeu și ocrotitorii oamenilor. În fiecare an, pe 8 noiembrie, Biserica Ortodoxă îi sărbătorește împreună, alături de ceilalți îngeri.
Deși sunt pomeniți în aceeași zi, fiecare are un rol diferit. Arhanghelul Mihail este cunoscut ca apărător al binelui, în timp ce Arhanghelul Gavriil este cel care aduce oamenilor vești importante din partea lui Dumnezeu. Arhanghelul Mihail este considerat conducătorul îngerilor și apărătorul oamenilor împotriva răului. Numele său înseamnă „Cine este ca Dumnezeu?”, iar în icoane este înfățișat, de obicei, cu o sabie în mână. Aceasta simbolizează dreptatea și victoria binelui asupra răului, conform Basilica.ro.
Potrivit tradiției ortodoxe, Mihail a rămas alături de Dumnezeu atunci când o parte dintre îngeri s-au răzvrătit. De aceea, credincioșii se roagă lui pentru protecție, putere și ajutor, mai ales atunci când trec prin momente grele. Arhanghelul Gavriil este cunoscut ca aducătorul veștilor bune. El este cel care i-a spus Fecioarei Maria că Îl va naște pe Iisus Hristos, moment cunoscut în creștinism drept Buna Vestire.
Tot Arhanghelul Gavriil i-a vestit preotului Zaharia că va avea un fiu, pe Sfântul Ioan Botezătorul. Numele său este legat de puterea lui Dumnezeu, iar în icoane apare adesea ținând un crin, floare care simbolizează curăția. Pentru credincioși, cei doi arhangheli sunt simboluri ale credinței, speranței și protecției. Ei amintesc de grija lui Dumnezeu față de oameni și de importanța binelui în viața fiecăruia.
Tradiții și obiceiuri de Sfinții Mihail și Gavriil
Pe 8 noiembrie, când sunt sărbătoriți Sfinții Mihail și Gavriil, românii respectă mai multe tradiții și obiceiuri transmise din generație în generație. Unele sunt legate de credința creștină, iar altele provin din vechile obiceiuri populare.
În această zi, mulți credincioși merg la biserică, participă la slujbe și aprind lumânări pentru sănătatea celor dragi, dar și în amintirea celor care nu mai sunt printre noi. În credința populară, lumânările aprinse de Sfinții Mihail și Gavriil au o însemnătate deosebită. Se spune că lumina lor îi călăuzește pe oameni și după moarte.
Un alt obicei este împărțirea de colaci, mâncare și alte daruri pentru sufletele celor decedați. În unele zone ale țării, aceste pomeni sunt cunoscute sub numele de „Moșii de Arhangheli”. În 2026, sâmbăta dinaintea sărbătorii este pe 7 noiembrie, zi în care sunt pomeniți și Moșii de toamnă.
De Sfinții Mihail și Gavriil, în multe sate se obișnuia ca oamenii să nu muncească. Treburile grele din gospodărie și muncile de pe câmp erau lăsate pentru alte zile, iar timpul era dedicat rugăciunii și familiei. În anumite regiuni, finii mergeau în vizită la nași și le duceau colaci, ca semn de respect și mulțumire.
O tradiție interesantă era întâlnită și în comunitățile de ciobani. Aceștia pregăteau o turtă din mălai, pe care o aruncau în mijlocul oilor. Dacă turta cădea cu fața în sus, se credea că anul următor va fi unul bun, iar turma va avea mulți miei. Sărbătoarea Sfinților Mihail și Gavriil este legată și de mai multe credințe despre vreme. În trecut, oamenii spuneau că Arhanghelul Mihail este cel care pune capăt zilelor calde și vestește apropierea iernii.
Dacă în jurul datei de 8 noiembrie vremea era frumoasă și temperaturile erau mai ridicate decât de obicei, oamenii numeau această perioadă „Vara Arhanghelilor”. Aceste obiceiuri și credințe populare s-au păstrat de-a lungul timpului, chiar dacă nu fac parte din învățăturile Bisericii Ortodoxe.
Ce nu este bine să faci pe 8 noiembrie
Pe 8 noiembrie, de Sfinții Mihail și Gavriil, tradiția spune că este bine să lași deoparte treburile grele din gospodărie și să petreci mai mult timp cu familia, să te rogi și să faci fapte bune. Fiind o sărbătoare cu cruce roșie în calendarul ortodox, această zi este pentru odihnă.
Potrivit obiceiurilor păstrate din bătrâni, de Sfinții Mihail și Gavriil nu este bine să speli rufe, să calci, să coși, să croșetezi sau să faci curățenie generală. În multe sate, oamenii evitau și muncile grele de pe câmp sau din gospodărie. În schimb, activitățile care nu puteau fi amânate, cum ar fi îngrijirea animalelor, erau făcute în continuare.
O veche superstiție spune că persoanele care muncesc în această zi riscă să aibă parte de necazuri și suferințe. Această credință a fost transmisă din generație în generație, însă nu înseamnă că Biserica îi pedepsește pe cei care nu respectă obiceiul.
Tot pe 8 noiembrie, se spune că nu este bine să te cerți, să vorbești urât, să bârfești sau să porți pică altor persoane. Credincioșii sunt îndemnați să fie mai răbdători, să ierte și să încerce să se împace cu oamenii cu care au avut neînțelegeri. O altă credință populară spune că nu este bine să fii zgârcit sau să întorci spatele unei persoane care are nevoie de ajutor. De aceea, în unele zone ale țării, oamenii obișnuiesc să împartă mâncare celor săraci și să aprindă lumânări în amintirea celor care au murit.