Eugen Nicolicea, scuipat și înjurat de un protestatar. Codrin Ștefănescu a fost insultat

62015808
Facebook.com

Deputatul PSD Eugen Nicolicea a fost scuipat şi insultat la Drobeta Turnu Severin de un protestatar. 

Protestatarul l-a numit pe parlamentar ”bolşevic” şi i-a reproşat că a eliberat din închisori violatorii, întrebându-l pe cine reprezintă în Parlament.

Protestatarul se numește Ion Olteanu, care a şi postat pe Facebook înregistrarea incidentului. Acesta susține că atunci când protesta faţă de Adrian Duicu - cel care l-a exclus pe Eugen Nicolicea din PSD Mehedinţi - Nicolicea îl numea "maestre", iar acum îl face "escroc" şi "prost".

”Băi, bolșevicul Nicolicea”, a spus Olteanu.
”Da, nesimțitule” - a răspuns deputatul - moment în care protestatarul l-a scuipat.

"Asta pentru că ai dat drumul la criminali, mă, şi la violatori. Tu ești un escroc, că ne furi banii, bă!” - a mai spus protestatarul.

El îl mai intreabă pe deputat ce a făcut la Revoluţie, reproşându-i că are dosarul "la secret" şi îi spune că este "prost", pentru că a căzut pe holurile Parlamentului.

De asemenea, l-a întreabat în numele cui a modificat codurile penale şi legile justiţiei şi pe cine reprezintă în Parlament, acuzând-l pe Nicolicea că este "slugă la condamnatul Dragnea".

Un schimb de replici similar a avut loc între Olteanu şi secretarul general al PSD, Codrin Ştefănescu.

După ce a fost insultat de protestatar, social-democratul i-a spus lui olteanu "Du-te dracu' de prost!".

Imediat, replica a venit: "Tu eşti prost, băi ciumă roşie!". 

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Cum s-a votat la Balonul de Aur 2026: țările în care Kane n-a prins nici top 5, iar Yamal nu a existat: "Recunosc că am greșit!"
Cum s-a votat la Balonul de Aur 2026: țările în care Kane n-a prins nici top 5, iar Yamal nu a existat: "Recunosc că am greșit!"
Citește și...
61985638
Ministrul Mediului, noi precizări despre „taxa auto”. Ce spune despre formula de calcul

Grupul de lucru care lucrează la noua variantă de "taxă auto" încearcă să se întâlnească în fiecare săptămână pentru a găsi o variantă, însă nu pot promite că aceasta va fi gata într-o lună sau două, a declarat sâmbătă, ministrul Mediului, vicepremierul Graţiela Gavrilescu.

61913310
Ministrul Mediului: Cred că în februarie vom putea să adoptăm bugetul în Parlament

Proiectul de buget ar putea fi adoptat în Parlament în februarie şi imediat vor fi aprobate şi bugetele instituţiilor din coordonarea ministerelor, a declarat sâmbătă, la un post de televiziune, ministrul Mediului Graţiela Gavrilescu.

61968316
Rovana Plumb: România este pregătită să facă faţă oricărui scenariu în cazul Brexit

România este pregătită să facă faţă oricărui scenariu în cazul Brexit, deşi ar fi fost de preferat să existe un acord, a declarat, sâmbătă, ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, la un post de televiziune, conform Agerpres.

Recomandări
Screenshot 2026 10 28 110558
Două trenuri de mare viteză s-au ciocnit în Spania. Cel puțin 39 de oameni au murit. Oficial: Un accident „foarte ciudat” | VIDEO

Cel puțin 39 de oameni au murit după ce două trenuri de mare viteză s-au ciocnit în Spania, la aproximativ 150 de kilometri sud de Madrid, potrivit presei locale. Un oficial al feroviarilor spanioli spune că accidentul este „foarte ciudat”.

Oameni strada
INS: Populația României a scăzut la 21,5 milioane de persoane. Fenomenul de îmbătrânire demografică s-a accentuat

Populaţia după domiciliu, la data de 1 iulie 2026, a fost de 21,55 milioane persoane, cu 0,5% mai mică faţă de 1 iulie 2025, din care populaţia din mediul urban reprezenta 11,88 milioane persoane, în scădere cu 0,9%, raportat la 1 iulie 2025, scrie INS.

Vladimir lipaev agerpres
Reacția Rusiei după sabotajul de la fabrica de armament Carfil, din Brașov. Ambasadorul rus a răbufnit la MAE

Ambasada Rusiei susține că România nu a prezentat dovezi pentru acuzațiile privind sabotajul de la Carfil, pe care le califică drept „fără temei”. Declarația vine după convocarea ambasadorului rus la MAE.