Eroare administrativă mai puțin obișnuită. Un apartament central în Brașov a fost vândut cu 723 de lei de primărie

62371005
Profimedia

Preşedintele PSD Braşov, senatorul Marius Dunca, acuză conducerea primăriei municipiului reşedinţă de incompetenţă şi cere găsirea vinovaţilor pentru vânzarea, contra sumei de 723 de lei, a unui apartament din fondul locativ situat în zona centrală.

"Este inadmisibil ca un imobil deţinut de municipalitate să fie vândut la un preţ mult sub cel al pieţei. Acest gen de tranzacţii trebuie să fie monitorizate foarte riguros şi trebuie transparentizate. (...) Actuala administraţie s-a făcut remarcată doar prin prisma deselor scandaluri publice pe care le provoacă, prin lipsa de transparenţă şi prin lipsa de responsabilitate pe care o demonstrează. Braşovenii sunt literalmente oripilaţi de incompetenţa de care primarul USR al Braşovului dă dovadă. Oricare ar fi explicaţiile pe care acesta le va oferi opiniei publice, un lucru este cert: incompetenţa administrativă a primarului USR din Braşov a făcut ca un apartament din fondul locativ al municipalităţii să fie vândut cu suma de 723 de lei", a declarat senatorul PSD într-un comunicat remis, vineri, presei.

Informaţia, potrivit căreia SC RIAL - din subordinea Primăriei Braşov, care administrează fondul de locuinţe al municipalităţii - a vândut un apartament de două camere, bucătărie şi baie, din zona centrală, pe suma de 723 de lei, a fost făcută publică de un consilier local al PNL, Ciprian Chiricheş. Acesta a susţinut că ar fi vorba de "o faptă penală" şi a cerut primarului demiterea imediată a conducerii RIAL.

Fostul chiriaş a cumpărat respectivul imobil în baza unei sentinţei judecătoreşti din februarie, după nenumărate solicitări depuse încă din 1996. Instanţa de judecată a obligat RIAL să vândă imobilul pe baza unei grile de preţuri stabilită prin lege şi, mai mult, a obligat municipalitatea să plătească cheltuielile de judecată, în cuantum de 5.000 de lei.

În replică la afirmaţiile consilierului liberal, primarul municipiului Braşov, Allen Coliban, a susţinut că vina aparţine departamentului comercial şi juridic de la RIAL, care ar fi trebuit să conteste decizia instanţei.

"În prezent avem o anchetă internă tocmai pentru a determina aceste aspecte. (...) De altfel, am dispus schimbarea modului în care RIAL formulează întâmpinările. O parte din motivele pentru care pierdem aceste procese se datorează şi modului în care RIAL afirmă că toate condiţiile sunt îndeplinite, că reclamantul are dreptul să cumpere şi că RIAL nu are nimic împotrivă", a precizat Coliban.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Comisia Europeană îmbunătăţeşte protecţia copiilor împotriva jucăriilor periculoase

Comisia Europeană a propus, vineri, un regulament privind siguranţa jucăriilor prin care revizuieşte normele actuale cu scopul de a proteja copiii împotriva riscurilor potenţiale ale jucăriilor.

Un cămin pentru vârstnici care funcționa ilegal a fost descoperit în Voluntari. Oamenii erau ținuți în pod sau într-o seră

În orașul Voluntari, autoritățile au descins la un cămin privat de îngrijire a vârstnicilor și a persoanelor cu dizabilități. Inspectorii susțin că au găsit acolo mai multe nereguli.  

Vama Nădlac 2, cel mai aglomerat punct de trecere a frontierei. Oamenii așteaptă și 120 de minute la coadă

Frontiera de vest a ţării s-a aglomerat din nou, la început de weekend. Cei care vor să iasă din ţară prin judeţul Arad aşteaptă şi trei ore ca să treacă graniţa. Trafic intens este şi la vămile din Satu Mare.

Recomandări
Protestul ciobanilor, „deturnat” și transformat într-o confruntare violentă. Analist: „În mulțime au fost infiltrați”

Scene violente și haos în centrul Capitalei. Un protest al ciobanilor veniți din toată țara s-a transformat într-o confruntare între manifestanți și jandarmi. 

Ce i-a cerut Grindeanu lui Bolojan să facă pentru a opri violențele din Piața Victoriei: „Este singura soluţie”

Dialogul premierului interimar cu reprezentanţii fermierilor este singura soluţie pentru a opri escaladarea conflictului, a afirmat, marţi, liderul PSD, Sorin Grindeanu, preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Bacău. Aproape 50 de copii au fost transportați de urgență la spital

Ministerul Sănătății monitorizează situația de la o școală din județul Bacău, unde 49 de elevi sunt suspectați de toxiinfecție alimentară după ce au consumat hrană furnizată de o firmă de catering. Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție.