Echipele de control ale ANPC au sunat la 112 pentru că nu au fost lăsate să intre într-un azil de bătrâni din Voluntari

62494060

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au început, sâmbătă, mai multe controale, la nivel naţional, la centre rezidenţiale pentru vârstnici, persoane cu dizabilităţi şi centrele sociale.

Potrivit unui comunicat de presă al ANPC, peste 300 de comisari au demarat, sâmbătă, controale în toate cele 41 de judeţe ale ţării şi Municipiul Bucureşti, pentru a asigura că instituţiile care oferă servicii de îngrijire respectă normele legale privind siguranţa şi bunăstarea beneficiarilor.

O situaţie specială a fost înregistrată la un centru de îngrijire din strada Becheanului 65 bis, Voluntari, Ilfov, care găzduieşte persoane vârstnice. În cadrul verificărilor, s-a constatat refuzul accesului în centru, iar autorităţile au fost nevoite să apeleze la serviciul 112 pentru a solicita sprijin în vederea verificării condiţiilor în care sunt îngrijiţi cei cazaţi.

Acţiunea este coordonată de către preşedintele ANPC, Cristian Popescu Piedone, care a luat legătura cu Secretarul de Stat Bogdan Despescu din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Acesta din urmă a acordat tot sprijinul necesar pentru buna desfăşurare a acţiunilor de control, colaborând eficient cu Prefecturile pentru o coordonare adecvată la nivel local.

"ANPC rămâne ferm angajată în protejarea drepturilor consumatorilor şi va continua să deruleze astfel de controale pentru a asigura că toate centrele de îngrijire respectă standardele necesare pentru protecţia celor mai vulnerabile categorii de persoane", precizează Autoritatea.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62501811
Vasile Bănescu, reacție furibundă după ce scriitorul Mircea Cărtărescu a fost respins de Academia Română
Fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei Vasile Bănescu, în prezent membru CNA, a criticat respingerea admiterii scriitorului Mircea Cărtărescu în Academia Română.  
62519978
Situație alarmantă în Mureș. Doar 8% dintre izvoarele și fântânile publice au apă potabilă
Situație alarmantă în județul Mureș, unde numai 8 la sută dintre izvoarele și fântânile publice au apă potabilă.
62519976
Compania locală de transport din Ploiești, dată pe mâna poliției pentru numărul de kilometri facturați la autobuze
Anchetă mai puțin obișuită la Ploiești. Primarul le-a cerut oamenilor legii să afle dacă autobuzele din oraș pot parcurge într-o zi mai mult de 900 de km.