Drumuri acoperite de zăpadă, în septembrie. 9 persoane, blocate pe şosea din cauza poleiului

×
Publicitate

Vremea a schimbat brusc foaia şi în zonele de munte a nins ore întregi. La staţiile meteorologice de la peste 2 mii de metri altitudine este deja un strat consistent de zăpadă, la fel şi pe drumurile Transfăgărăşan şi Transalpina.

A nins fulguit şi în judeţele Bistriţa-Năsăud şi Maramureş, unde temperaturile au scăzut drastic în noaptea de luni spre marţi. La staţia meteorologică din Iezer vântul a spulberat zăpada care s-a şi depus pe creste.

9 persoane au fost surprinse de zăpadă pe Transalpina şi au rămas acolo peste noapte, pentru că nu au putut înainta. Oamenii erau în patru maşini care derapau din cauza poleiului şi a stratului de gheaţă. Din fericire aveau suficient combustibil, aşa că au avut cum să se încălzească pe timpul nopţii. Astăzi, drumarii şi salvamontiştii au ajuns la ei şi i-au ajutat să coboare. Niciunul nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Drumarii au intervenit şi pe Transfăgărăşan, unde s-a așternut un strat de zăpada de 10 centimetri, pe alocuri.

Zăpada s-a depus şi pe Vârful Omu, unde a nins aproape toată noaptea.

La fel şi în Maramureş, la staţia meteorologică Iezer, situată la peste 2 mii de metri altitudine.

La Fundata, județul Braşov dimineaţa s-au înregistrat 0 grade Celsius însă temperatura resimțită a fost de -4 grade, din cauza vântului care bătea cu putere. Crestele munților sunt acoperite de zăpadă.

Frigul a schimbat complet atmosfera şi la Cluj, de exemplu: de dimineaţă, termometrele nu au depăşit 5 grade celsius.

Oamenii se plâng de schimbările bruşte de vreme şi mulţi spun că se simt slăbiţi şi fără energie. Meteorologii spun că temperaturile înregistrate în ultimele două zile sunt mai mici cu 8 grade Celsius faţă de cele normale pentru sfârşitul lunii septembrie.

În plus, temperatura resimțită este mai mică faţă de ce arată termometrul, asta, din cauza vântului și a umezelii. A fost emisă o avertizare de cod galben de vânt, valabilă până la ora 16, în zonele de munte. În județele Suceava, Iași, Botoșani şi Bacău vântul va atinge 50-60 de km la oră, iar în Argeș, Dâmbovița și Prahova, La rafala vântul poate atinge între 70-90 de km pe oră. Pe creste se anunță ninsori slabe.

 

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
61898006
DNA cere redeschiderea unui dosar penal vizându-l pe Liviu Dragnea

Liderul PSD ar putea fi în centrul unui dosar redeschis de procurorii anticorupţie, dacă instanţa supremă aprobă cererea acestora. Decizia va fi luată miercuri.

61986728
Cum arată invitația la nuntă a fostului principe Nicolae, nepotul Regelui Mihai

Fostul principe al României, Nicolae Medforth Mills, a publicat pe pagina de Facebook o poză cu invitația la nunta sa care va avea loc duminică, 30 septembrie, în Sinaia.

61988098
Starea unei fetițe din Brașov după ce a căzut de la etajul 4 al unui bloc

O fetiţă de 12 ani din Braşov a supravieţuit ca prin minune, după ce luni a căzut de la etajul patru al unui bloc. Copila era singură acasă.

Recomandări
Shutterstock 2814783231
Paradox politic. PSD acuză PNL că nu vrea să intre la guvernare, după ce l-a dat jos de la putere: „România nu mai are aer!”

PSD coordonează de câteva zile o campanie publică de presiune asupra PNL pentru a-l convinge să se întoarcă la guvernare, după ce l-a dat jos de la putere pe 5 mai.

Shutterstock 2678344565
Inimile de români bat, la propriu, pentru străini. România a ajuns să exporte inimi, pentru că nu are cui să le transplanteze

Dacă începutul anului în ceea ce priveşte numărul de operaţii de transplant de inimă a fost promiţător, în lunile care au urmat numărul acestor operaţii a scăzut, a declarat pentru Cotidianul Prof. Univ. Dr. Habil. Horaţiu Moldovan. 

Shutterstock 2280825819
Mesajul Kievului după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski. SUA au ajuns să spună că Rusia vrea pace, iar Ucraina război

Zelenski conduce Ucraina într-un război pentru independență și are sprijinul poporului ucrainean, care este singurul în măsură să decidă cine trebuie să-i fie președinte, a transmis Kievul, după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski.