Două curse aeriene care urmau să aterizeze la Iaşi au fost redirecţionate, din cauza unei furtuni

62304570
StirilePROTV

Două curse aeriene ale companiei Wizz Air nu au putut ateriza, joi seară, pe aeroportul din Iaşi, fiind redirecţionate la Suceava şi la Cluj Napoca, din cauza unei furtuni puternice. De asemenea, mai multe avioane au ajuns cu întârziere la Iaşi.

Furtuna puternică a afectat joi seară activitatea aeroportului ieşean, astfel că zborul Dortmund-Iaşi a fost redirecţionat la Suceava, în timp ce cursa aeriană Paris-Iaşi a fost trimisă să aterizeze la Cluj Napoca, potrivit news.ro.

De asemenea cursa aeriană de la Bologna a aterizat la Iaşi cu 90 de minute întârziere, iar zborul de la Munchen a înregistrat o întârziere de o oră.

Mai multe zboruri care urmau să decoleze de la Iaşi au întârzieri de zeci de minute.

O furtună puternică s-a abătut joi seară asupra mai multor zone ale judeţului Iaşi, aflat sub cod portocaliu de vreme instabilă până vineri la ora 02.00.

Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină a tras joi după-amiază zeci de rachete anti-grindină în judeţ.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62330582
Trei fete instituționalizate au fost puse să se prostitueze de o altă persoană minoră, în Botoșani
Două persoane au fost reţinute de poliţiştii botoşăneni pentru trafic de minori şi viol, victime ale exploatării sexuale fiind trei tinere de 13, 14 şi 16 ani, instituţionalizate.
62349412
Decizie a CSAT. România va instrui piloți, inclusiv din Ucraina, să zboare pe avioane de luptă F-16
Consiliul Superior de Apărare a Țării a decis, joi, ca piloții ucraineni să fie instruiți în România pentru a zbura pe avioane F-16.  
62351885
Un bărbat din Pantelimon a fost legat în casă cu un cearșaf și bătut. Un individ i-a furat 10.000 de lei
Poliţiştii din localitatea Pantelimon au fost sesizaţi că un bărbat este legat în casă şi strigă după ajutor, victima fiind găsită cu urme de violenţă, legată cu un cearşaf.