Valentin Uritescu a murit la vârsta de 81 de ani. Doliu în lumea teatrului și a filmului românesc

×
Publicitate

Celebrul actor de teatru și film Valentin Uritescu a încetat din viață, vineri noapte, la vârsta de 81 de ani.

Actorul Valentin Uritescu a murit la vârsta de 81 de ani, după o lungă luptă cu o boală degenerativă.

Absolvent al Promoţiei 1963 (clasa Constantin Moruzan) a Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică “I. L. Caragiale”, Uritescu alege scena Teatrului “Maria Filotti” din Brăila, pentru ca, după cinci ani, să se angajeze la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ. Chemat de Sandu Lazăr şi Ion Cojar în mijlocul trupei, Uritescu caracterizează cei 13 ani (1968 – 1981) drept “cea mai importantă perioadă a vieţii sale”.

Rolul lui Giles Overreach din spectacolul “Răfuiala”, de Philip Massinger, îi aduce premiul special al juriului la Festivalul Tineretului (1978).

Valentin Uritescu a avut o intensă activitate pe scena Bulandra. A jucat, între altele, în: “Luna dezmoşteniţilor”, de Eugene O’Neill, “Cabala bigoţilor”, de Mihail Bulgakov, “A treia ţeapă”, de Marin Sorescu, “Dimineaţa pierdută”, de Gabriela Adameşteanu, “Tartuffe”, de Molière.

La Naţionalul bucureştean a făcut parte din distribuţia unor spectacole ca: “Avram Iancu”, de Lucian Blaga, “Vrăjitoarele din Salem”, de Arthur Miller, “Livada de vişini”, de A. P. Cehov, “Numele trandafirului”, de Umberto Eco, “Nunta lui Krecinski”, “Take, Ianke şi Cadîr”, “Crimă pentru pământ” şi “Patimile Sfântului Tommaso D’Aquino”. Importante pentru cariera lui Valentin Uritescu sunt şi rolurile din piesele ”Ultima noapte a lui Socrate”, de Dumitru Solomon, la Teatrul Mundi, dar şi ”Angajare de clovn”, de Matei Vişniec, la Teatrul Levant, notează News.ro.

Compania de discuri Electrecord a reacționat cu privire la trecerea în neființă marelui actor.

Drum lin, Valentin Uritescu!
S-a stins din viață, ieri, la 81 de ani ????
Un mare iubitor de Electrecord

 

Știre în curs de actualizare.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Persoane necunoscute au incendiat ușa apartamentului campioanei Andreea Răducan FOTO

Ușa apartamentului din Bârlad al marii campioane Andreea Răducan a fost incendiat duminică dimineață de persoane necunoscute. Locatarii s-au panicat întrucât flăcările ardeau chiar sub țeava de gaz a scării de bloc.

 

Doi foști șefi din Poliția Galați, judecați pentru un cumul de infracțiuni. Au micșorat prin fals salariile subordonaților

Doi foști ofițeri ai Inspectoratului de Poliție Galați au fost trimiși în judecată pentru o serie de infracțiuni comise între anii 2015 şi 2018.

Un adolescent a căzut cu bicicleta de pe un pod și a murit pe loc. Incidentul șocant s-a petrecut la Oradea

Incident șocant la Oradea. Un adolescent în vârstă de 14 ani și-a pierdut viața după ce a căzut cu bicicleta, de pe un pasaj rutier.

Recomandări
Explicația „contabilă” care a dus la scăderea statistică a inflației. Ce este efectul de bază

Inflația anuală din România a coborât la 6,2% în luna august 2026, de la 8,2% înregistrat în luna iulie, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică.

Nicușor Dan, editorial în presa americană: „Când toți românii au fost americani pentru o zi”

Președintele Nicușor Dan a semnat un editorial în „The Washington Times”, la comemorarea a 25 de ani de la cel mai mare atac terorist, din 11 septembrie 2001, vorbind despre sentimentele încercate de români atunci și acum.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10!