Echipați pentru o excursie ușoară, cei doi au urcat miercuri pe un versant cu puțină zăpadă. Dar, pentru întoarcere, au ales un traseu abrupt, cu nămeți peste doi metri și risc de avalanșă.

Alerta s-a dat miercuri seară când cei doi turiști lituanieni au anunțat că s-au rătăcit, când încercau să coboare de pe munte. Urcaseră pe un traseu care nu le-a creat probleme dar, cel ales pentru întoarcere, numit „La Lanțuri”, s-a dovedit extrem de greu.

Marcajele și cablurile de susținere erau acoperite de zăpadă, așa că bărbații s-au rătăcit.

Turist: „Avem noroc cumva că zăpada e cursă și nu e nici tare și nici moale ceea ce e foarte bine!”.

Citește și
Când vor fi prezentate publicului, la Muzeul Național de Istorie, Coiful de la Coțofenești și brățările dacice recuperate

Zece salvamontiști din Zărnești au pornit în căutarea celor doi turiști. Abia după miezul nopții i-au reperat și au ajuns la ei. Unul dintre lituanieni își pierduse ruscacul și rămas fără haine de schimb, suferea de hipotermie.

Salvamont: „Ați avut o idee foarte proastă! O idee foarte proastă să incercați să coborâți pe aici. E foarte, foarte periculos având în vedere starea zăpezii care nu e foarte bună!”.

Coborârea celor doi turiști s-a devedit dificilă, mai ales că nu aveau încălțăminte potrivită pentru un traseu abrupt, cu porțiuni abrupte acoperite de zăpadă.

Aproape se luminase când cei doi turiști străini au ajuns cu bine la poalele muntelui. Au povestit că și-au ales traseul după o documentare pe internet fără să știe care sunt condițiile pe munte. Înainte de a porni la drum, turiștii pot suna la Salvamont, să ceară detalii despre dificultatea traselor, starea vremii și stratul de zapadă.