Doi notari publici, reținuți pentru falsuri cu imobile de valoare. Cum funcționa rețeaua

×
Publicitate

Doi notari publici din București au fost reținuți de procurorii DNA într-un dosar cu certificate false de moștenitor.

Notarii creaseră un mecanism prin care imobile de valoare, dar părăsite sau fără moștenitori, erau atribuite unor persoane, contra unor sume importante de bani.

Doi notari publici din Bucureşti şi alte cinci persoane au fost reţinuţi de procurorii DNA într-un dosar care vizează eliberarea nelegală de documente care atestau proprietatea asupra unor imobile Unul dintre notari ar fi eliberat în fals 19 certificate de moştenitor, se arată într-un comunicat DNA, preluat de Agerpres.

Potrivit DNA, acest dosar vizează eliberarea nelegală, de către unele cabinete notariale, în perioada 2019-2022, contra unor sume de bani, a unor certificate de moştenitor, precum şi a altor acte care atestau în fals dreptul de proprietate asupra unor imobile aflate în municipiul Bucureşti, imobile nerevendicate ori care au aparţinut unor persoane fără moştenitori. După obţinerea documentelor respective, imobilele erau vândute la preţul pieţei.

Procurorii au reținut notarii Lidia Simona Seceleanu și Eugenia Cuțaru, pentru mai multe infracțiuni de fals, uz de fals și abuz în serviciu.

„Concret, în contextul menţionat mai sus, inculpata Lidia-Simona Seceleanu, în calitate de notar public, la instigarea şi cu complicitatea unor alte persoane (printre care şi cele reţinute în prezenta cauză - două fiind angajate la cabinetul notarului public Lidia-Simona Seceleanu) ar fi eliberat în mod nelegal peste 19 certificate de moştenitor care atestau în fals faptul că beneficiarii acestora erau singurii moştenitori ai unor imobile, precum şi alte documente (contracte de cesiune, contracte de vânzare cumpărare) prin care, în mod nelegal, li s-ar fi permis unor persoane să achiziţioneze terenuri, să înstrăineze părţi sociale pe care le deţineau în cadrul diverselor societăţi comerciale, etc. În două dintre cazuri, inculpata Lidia-Simona Seceleanu ar fi primit de la o persoană, prin intermediar, suma de 2.000 euro pentru a elibera două astfel de certificate de moştenitor ce vizau două apartamente din Bucureşti”, a transmis, miercuri, DNA, într-un comunicat de presă.

Miercuri, Curtea de Apel Bucureşti urmează să decidă privind arestarea preventivă pentru 30 de zile a opt inculpaţi (cei şapte menţionaţi şi un altul care se sustrage cercetărilor).

Lidia Seceleanu a mai fost trimisă în judecată în alt dosar, pentru evaziune fiscală.

Articol recomandat de sport.ro
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Citește și...
62296422
Instituțiile în care românii au cea mai mare încredere: Biserica și Armata, în continuare în topul clasamentului

Biserica şi Armata se află în topul instituţiilor în care românii au cea mai mare încredere, alături de Poliţie şi de Academia Română.  

62187377
Percheziții la Primăria Iași. Mihai Chirică are calitate de suspect. Avocatul primarului: Urmează să vedem acuzaţiile

Primarul Iașiului, Mihai Chirica, a ajuns, miercuri, în fața procurorilor DIICOT, în calitate de suspect, într-un dosar care vizează domeniul imobiliar.

62309651
Klaus Iohannis: România nu va ataca la Curtea Europeană de Justiție votul Austriei pe Schengen

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a transmis, miercuri, că România nu va ataca la Curtea Europeană de Justiţie votul Austriei privind aderarea ţării noastre la Schengen.

Recomandări
Instant luca niculescu usr 009inquam photos octav ganea
Au început audierile din Parlament pentru guvernul PSD-Luca Niculescu. Doi miniștrii au primit deja avize pozitive

Miniştrii propuşi în Guvernul Luca Niculescu sunt audiaţi luni şi marţi în comisiile de specialitate din Parlament.

Atac cutit bistrita
Imagini dramatice cu atacul de la școala din Bistrița. Cum a înjunghiat elevul de clasa a VII-a o profesoară și un coleg

Un atac extrem de violent a avut loc în această dimineață la o școală din centrul orașului Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de clasa a 7-a. 

Cutremur bucuresti getty colaj foto android earthquake alerts systemgetty
Cutremur cu magnitudinea 4,8 astăzi, 19 octombrie. Seismul a fost resimțit și în București

Un cutremur cu magnitudinea de 4,8 s-a produs luni, 19 octombrie, la ora 11:52, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, la o adâncime de 76,5 kilometri, potrivit Institutului Național pentru Fizica Pământului (INFP).