Primul se laudă cu recuperarea a două coliere și două brățări dacice, care riscau să fie distruse de activitățile agricole din zonă. Și celălalt a predat piese cu importanță istorică, printre care o sabie și un topor celtic. Toate urmează să fie analizate și expuse la muzeu.
Sebastian a profitat de vremea frumoasă din weekend și a pornit în căutare de comori, într-o comună de lângă Roman. Când aparatul a început să dea semnale puternice, a știut că a descoperit ceva important. La lumină au ieșit două coliere și două brățări din argint. Specialiștii care le-au văzut până acum spun că sunt, cu siguranță, podoabe dacice.
Sebastian Sandu: „Nu am mai găsit așa ceva până acum. Sunt foarte bucuros. Emoții am avut abia când am apucat să văd o bucățică dintr-o piesă, după care l-am chemat pe prietenul meu.”
Comoara a stat în pământ câteva mii de ani.
Pericolul distrugerii comorilor din cauza agriculturii
Ovidiu Constantin, președinte Metal Detect Roman: „Sunt foarte rare și foarte fragile din cauza faptului că sunt expuse în fața utilajelor agricole. Au fost recuperate de la o adâncime de 40 cm. Există posibilitatea ca în viitor să fie agățate de plugul unui tractor și să fie distruse pentru totdeauna.”
Un alt pasionat de istorie a predat tot marți, la primărie, mai multe piese – printre care o sabie medievală și un topor celtic, vechi de mai bine de 3 milenii.
Viorel Vasile: „Mă bucur foarte mult că am avut această onoare. Cred că de vreo 7 luni fac acest hobby de căutător și sâmbătă am avut această ocazie să o găsesc la o adâncime de 15 cm.”
Procedura de evaluare și expunere a pieselor descoperite
Lăcrămioara Istina, șef secție arheologie istorie: „Primăria are obligația în 10 zile să raporteze descoperirile la Direcția Județeană de Cultură din județul unde au fost găsite, apoi Direcția Județeană le predă unui muzeu unde piesele vor fi evaluate de specialiștii instituțiilor muzeale.”
Pe lângă satisfacția de a vedea piesele pe care le-au descoperit expuse la muzeu, „vânătorii” de artefacte pot cere și o recompensă în bani, din partea statului român, pentru cele mai valoroase piese.