DNA: Fosta sefa a CNI si apropiata a Elenei Udrea, Ana Maria Topoliceanu, urmarita pentru luare de mita in dosarul Gala Bute

61632770

Fosta sefa a Companiei Nationale de Investitii Ana Maria Topoliceanu este urmarita penal pentru luare de mita, in dosarul Gala Bute, dupa ce ar fi primit bani de la administratorul unei firme, potrivit unor documente ale DNA obtinut de Mediafax.

Conform sursei citate, Ana Maria Topoliceanu, care apare in fotografiile cu deputatul PMP Elena Udrea si fosta sefa a DIICOT Alina Bica, in timpul unei calatorii la Paris, ar fi primit mita pentru a asigura plata la timp a lucrarilor executate de societatea persoanei care i-a dat banii, in baza contractelor incheiate cu Compania Nationala de Investitii.

"La un moment dat, nu retin perioada, cred ca in 2011, Lungu Stefan mi-a spus ca a vorbit cu Udrea Elena, care i-a spus ca poate sa ia pentru ea o suma de bani de la firma Consmin SA, care avea lucrari la Compania Nationala de Investitii si ca i-a spus sa ia legatura cu mine ca sa stabilim conditiile in care va fi remisa aceasta suma. Conform acestei discutii, banii urmau sa fie luati pentru ministrul Elena Udrea. (...) Nu imi mai amintesc cu exactitate, dar cel mai probabil am vorbit cu Elena Udrea despre modalitatea in care urmau sa fie transferati acesti bani si ea mi-a spus sa ii iau prin intermediul societatii administrate de Breazu Tudor, zis Cici, un prieten comun. Numele societatii administrate de Breazu Tudor este Ekaton Consulting SRL", potrivit declaratiei date de Topoliceanu in fata anchetatorilor, redata in referatul privind propunerea de arestare preventiva a lui Tudor Breazu, in dosarul Gala Bute.

Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie arata ca Topoliceanu a facut aceste declaratii la un moment la care nu avea nicio calitate procesuala, nefiind desfasurate activitati procesuale care sa o priveasca.

Tot in referatul privind propunerea de arestare preventiva a lui Tudor Breazu, obtinut de MEDIAFAX, se arata ca firmele care executau lucrari finantate de Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului condus de Elena Udrea depindeau de "bunavointa" persoanelor cu functii de conducere din institutie pentru a evita intrarea in incapacitate de plata din cauza intarzierii decontarilor.

In acest context, in perioada 2010 - 2011, Tudor Breazu le-ar fi ajutat pe Elena Udrea si pe Ana Maria Topoliceanu, directorul Companiei Nationale de Investitii, sa primeasca 300.000 de lei de la Dragos Marius Botoroaga, administratorul SC Consmin SA, scopul mitei fiind de a asigura plata la timp a lucrarilor executate de societate in baza contractelor incheiate cu Compania Nationala de Investitii. Dupa ce Compania Nationala de Investitii facea platile catre firma lui Botoroaga, acesta dispunea transferul a aproximativ 10 la suta din suma incasata catre Stefan Lungu, pe atunci consilierul personal al Elenei Udrea, prin societatea controlata de acesta - Last Time Studio SRL, in baza unor contracte de consultanta fictive, se mai arata in documentul citat.

In acest mod s-ar fi realizat cinci plati in valoare de 335.486 de lei, bani din care Lungu i-ar fi transferat lui Tudor Breazu, prin intermediul societatii Ekaton Consulting SRL, in baza altor contracte de consultanta fictive, sumele de 209.762 de lei, prin patru transferuri bancare, si de 90.000 de lei, in numerar, spun procurorii. O parte a acestor sume i-ar fi fost inmanata in numerar Anei Maria Topoliceanu, care le-ar fi predat Elenei Udrea, mai spun procurorii, precizand ca diferenta a fost folosita de Breazu pentru a plati cheltuieli ale celor doua.

Astfel, potrivit anchetatorilor, Breazu a achitat mai multe servicii de care ar fi beneficiat direct Elena Udrea, respectiv contravaloarea cazarii pentru o vacanta petrecuta la hotelul Danai Beach Resort din Grecia, in perioada 2-5 septembrie 2011, si costurile petrecerii organizate cu ocazia zilei de nastere a acesteia, la data de 26 decembrie 2012, la Hotelul Orizont din Predeal, in suma de 12.999 de lei.

Articol recomandat de sport.ro
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Citește și...
O fetita de un an si-a pierdut viata, dupa ce casa in care locuia a luat foc. Mama le lasase pe ea si pe sora ei singure

Tragedie intr-o comuna din judetul Galati. O fetita de un an si trei luni si-a pierdut viata intr-un cumplit incendiu, iar sora ei mai mare, de trei ani, a fost ranita la maini si a ajuns in stare de soc la spital.

Udrea, denuntata chiar de prieteni la DNA. Cum s-ar fi "transformat" banii statului in vacante intr-un hotel de 800EUR/noapte

Elena Udrea si-ar fi platit concediul si aniversarea de acum trei ani cu bani din fonduri publice. Pe atunci, conducea Ministerul Turismului, iar printr-o prietena, spun anchetatorii, ar fi ajuns la ea diverse sume, folosite ulterior la petreceri.

Presedintele CJ Ialomita, Silvian Ciuperca, a fost retinut de DNA pentru luare de mita si abuz in serviciu

Presedintele Consiliului Judetean Ialomita, Silvian Ciuperca (PSD), a fost retinut pentru luare de mita si abuz in serviciu.

Recomandări
Comuna fără niciun elev, unde statul construiește o școală și primarul vine la birou cu elicopterul. Miliarde pe sate fantomă

STATUL DEGEABA, partea I, ”România, te iubesc!” 2026. Numărul 37, al 19-lea an de emisie. Vă mulțumim că în acest timp ne-ați fost alături! Astăzi vorbim despre statul nostru sufocat de instituții și birocrație.

Rusia a lovit un tren ucrainean la scurt timp după ce Boris Johnson și oficiali europeni de rang înalt au părăsit gara

Personalităţi occidentale, printre care fostul prim-ministru britanic Boris Johnson şi fostul director al CIA David Petraeus, se aflau într-o gară din vestul Ucrainei „cu puţin timp” înainte ca Rusia să lovească un tren în zonă, duminică.

Ce componente are Planul de Înzestrare a Armatei pentru următorii 10 ani. Elementele luate în calcul la fiecare actualizare

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a analizat și aprobat, la 7 septembrie 2026, noul Plan de Înzestrare a Armatei României.