Operațiunea „fugiți de TVA-ul mărit” e în toi. Unde se îmbulzesc românii chibzuiți și cei cu venituri mai modeste

×
Publicitate

Românii cu venituri modeste merg în aceste vremuri la cumpărături în engros-urile și târgurile de la marginea orașelor, care vând și la kilogram.

Alții ajung în piețele populare căutând marfa ușor depreciată, pe care o iau la jumătate de preț.

Chiar și cu TVA-ul crescut, oamenii au găsit vineri roșii, piersici și nectarine la 5 lei kilogramul, ardei la 1 leu și pepeni la 2 lei pe kilogram, mure și afine la 10 lei. Doar că trebuie consumate sau conservate rapid.

În târgul din Pucheni vin cei care au firme pentru aprozare sau standuri din piețele bucureștene, dar și vecini sau prieteni care, odată la ceva timp, fac împreună o listă de cumpărături, împart banii de combustibil și umplu portbagajul. Și aici creșterea TVA s-a simțit, dar impactul a fost diferit… pe de o parte, pentru cei care cumpără marfă premium, și pentru cei care țintesc produsele de calitatea a doua.

Gospodarii care au luat cu lădița, plasa ori căruciorul au prins prețul vechi – și la producători, și la importatori.

În schimb, pentru firme, producătorii au pus pe facturi TVA-ul crescut, chiar dacă recolta e obținută din investiții vechi. Concurența a fost și mai mare la produsele depreciate ușor – roșii moi și pătate, ardei mici și uscați, zarzavaturi și fructe de care fermierii scapă cu 1 leu kilogramul sau 10 lei cutia ori sacul.

De la târgul de producători sau engros până la piețele urbane, prețul a fost ajustat rapid cu valoarea nouă a TVA-ului, costuri de transport, taxa de închiriere a tarabei și, desigur, profitul verigii intermediare, care aduce marfa mai aproape de consumatorul final.

„Confortul” dublează ori chiar triplează prețul, în unele cazuri. În piețe, clienții au de ales între a lua mai puțin sau a accepta un compromis evident, la calitate.

Fermierii spun că noul cost al carburantului va spori toate prețurile roadelor de toamnă în cel mult două săptămâni.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62329951
CNAS a explicat abia astăzi măsurile care au intrat în vigoare de la 1 august. Prevederi referitoare la concediile medicale
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) explică măsurile care au intrat în vigoare de la 1 august.
62537862
De unde se poate obține Cartea Electronică de Identitate. Este gratuită la prima solicitare până în iunie 2026
Cetăţenii pot solicita, începând de vineri, Cartea Electronică de Identitate (CEI) la orice serviciu public comunitar de evidenţă a persoanelor, indiferent de localitatea în care îşi au domiciliul.
62564222
Ministrul Finanţelor: ANAF trebuie să prezinte o hartă a cuiburilor de firme, cu măsuri ataşate asupra celor frauduloase
ANAF trebuie să identifice toate „cuiburile” de firme inactive, radiate sau suspecte de fraudă din ţară şi să prezinte o hartă detaliată, cu măsuri propuse pentru cele frauduloase, a declarat ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare.