Mister privind bărbatul găsit mort în râpă, pe Transfăgărășan. Ce spun cunoscuții despre el

×
Publicitate

Anchetatorii încearcă să desluşească misterioasa moarte a unui bărbat de 54 de ani din Argeş.

Maşina lui a fost găsită înfiptă în parapetul unui pod de pe Transfăgărășan, cu cheile în contact şi avariile pornite. Deşi portierele erau închise, omul a fost zărit în râpă, fără viaţă. Prima ipoteză a poliţiei este sinuciderea, însă cunoscuţii bărbatului nu-l cred în stare de un asemenea gest.

Nimeni nu a fost de faţă la căderea bărbatului în râpă adâncă de 50 de metri. Cineva a anunţat că a văzut maşina, atârnată deasupra prăpastiei, iar echipajele sosite la faţa locului au descoperit trupul în vale, cu ajutorul unui binoclu.

Salvamontiştii şi jandarmii montani au scos cu greu din râpă trupul neînsufleţit.

Cristian Toma, salvamont Argeș: "Au coborât 2 colegi, în prim[ fază, în rapel cu targa după ei. Ceilalţi 4 am urcat de jos pentru că era mult mai uşor de jos, decât să coborâm toţi în rapel. Jos ne-au confirmat într-adevăr că e decedat. Impactul a fost fatal."

În comuna Dobrești, de unde era bărbatul, toţi sunt în stare de şoc. Nu le vine să creadă că omul s-ar fi sinucis. Unul dintre vecini l-a văzut chiar ieri dimineaţă, când pleca de acasă.

Vecin: A scos maşina, a lăsat-o aicea ... şi a coborât, a închis porţile şi a plecat.
Reporter: L-aţi întrebat unde pleacă?
Vecin: Nu, nu ... N-am întrebat.
Reporter: Vi s-a părut supărat?
Vecin: Nu. Nu.

Bărbatul era divorţat şi locuia singur. Prietenul său cel mai bun spune că omul a fost bolnav de cancer, însă după operaţie şi tratament îşi revenise complet. În casă şi în maşină nu a lăsat niciun bilet de adio.

Mihai Mălureanu, prieten: ”Era un om calculat, a fost profesor, a fost jandarm, a fost căpitan. Nu avea nicio depresie, că devenise mai secretos în ultima vreme, devenise".

Femeie: Nu ne-am fi gândit, dar el a fost cam bolnăvior!
Reporter: Se văieta, vă povestea că e bolnav?
Femeie: Nu prea, ca el era mai ascuns, nu ne povestea.

Femeie: ”Păcat de el, un băiat extraordinar şi pregătit... cu carte, cu aşa ... probabil s-a întâmplat ceva."

Oamenii nu exclud varianta că bărbatul să fi fost împins de pe pod sau să se fi dezechilibrat în timp ce examina maşina avariată în accident.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62081438
Cazul Caracal. Gheorghe Dincă, dus din arest la Spitalul Jilava

Gheorghe Dincă, inculpat în cazul crimelor din Caracal, a fost transferat, marți, de la Arestul Central în Spitalul Penitenciar Jilava.

62072826
Un bărbat a căzut de la înălțime în Sibiu, în timp ce lucra la turla bisericii evanghelice

Un muncitor a fost transportat de urgenţă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, după ce a căzut de la înălţime, în timp ce lucra la turla bisericii evanghelice din Cisnădie, a anunţat marţi Ambulanţa Sibiu.

62079620
Decizia tribunalului în cazul bărbaților bătuți în mașină, la semafor, în Capitală

Cei doi tineri care au lovit săptămâna trecută pasagerul unei maşini oprite la semafor, în zona Spitalului Sfânta Maria din Capitală, au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile.

Recomandări
Shutterstock 2670356875
Alertă în Marea Neagră: două nave lovite de drone în apropierea Bulgariei. Una s-a scufundat

Două nave au fost lovite de drone în zona economică exclusivă a Bulgariei din Marea Neagră, în apropierea apelor teritoriale ale țării. 

62604739
FMI: România și Irlanda, singurele economii din Europa care scad în 2026. Cu cât se va contracta PIB-ul nostru

FMI a revizuit în scădere estimările privind evoluţia economiei româneşti în acest an, până la o contracţie de 0,5%, de la un avans de 0,7% cât prognoza în luna aprilie şi o creştere de 1,4% în luna octombrie a anului trecut.

Zelenski peter magyar
Zelenski a promulgat legea solicitată de Ungaria pentru continuarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE

Volodimir Zelenski a promulgat legea privind drepturile lingvistice ale minorităților în educație, solicitată de Ungaria pentru continuarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE, relatează AFP.