Descoperirea făcută de polițiștii de frontieră, în grădina unui suspect. VIDEO

×
Publicitate

Polițiștii de frontieră din Constanța au efectuat percheziții la domiciliile unor indivizi, suspectați că făceau contrabandă.

Polițiștilor de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă - Serviciul Combaterea Migrației Ilegale și Infracționalității Transfrontaliere le-a atras atenția trei bărbați, de cetățenie română. La o verificare mai atentă a acestora, polițiștii au descoperit asupra bărbaților 10.000 de pachete de contrabandă, dar și sume importante de bani.

Cercetările polițiștilor au continuat și sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, oamenii legii au efectuat percheziții la trei domicilii, din județul Constanța. Atunci au descoperit 11.700 de pachete de țigări de contrabandă, pe care le-a confiscat, dar și diverse sume de bani.

Percheziții Constanța

La scurt timp, alți trei cetățeni români, cu vârste cuprinse între 30-65 de ani, le-a atras atenția autorităților, fiind suspectați că sunt implicați în activități de contrabandă. Doi dintre ei urmează să ajungă în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța cu propunere de arestare preventivă.


Subinspector de poliție Alexandra Cîrstea - Garda de Coastă Constanța:
 „În cauză sunt cercetați patru cetățeni români cu vârste cuprinse între 30 și 63 de ani pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, iar pentru doi dintre ei a fost emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore.”

Anchetatorii vor să stabilească și de unde provin banii descoperiți în grădina unei case din localitatea Tortomanu din județul Constanța. Procurorii încearcă să afle și dacă gruparea de contrabandiști se ocupă și cu introducerea și valorificarea în țară a materialelor pirtotehnice.

Ofițerii au reușit să obțină un mandat pentru a percheziționa domiciliile acestora, acolo unde au descoperit 235.400 țigarete de contrabandă, 235.400 țigarete de contrabandă, 3.100 bucăți materiale pirotehnice, dar și suma de 515.805 lei, îngroaptă într-o grădină.

Percheziții Constanța

„În urma celor constatate au fost ridicate în vederea confiscării 435.400 ţigarete de contrabandă mărcile Ashima, Marble, Palace, Rothmans şi L&M, evaluate la 217.700 lei, 3.100 bucăți materiale pirotehnice, evaluate la 4.650 de lei, suma de 515.805 lei, și au fost indisponibilizate trei autoturisme, evaluate la 85.100 lei.

În cauză sunt cercetati patru cetățeni români, cu vârste cuprinse între 30 și 63 de ani, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, iar pentru doi dintre ei a fost emisă ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, urmând sa fie prezentaţi judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța cu propunere de arestare preventivă”, se arată în comunicatul transmis de Poliția de Frontieră.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
61937736
CCR: Statutul magistraților, parțial neconstituțional. Proiectul se întoarce în Parlament

Statutul judecătorilor şi procurorilor este parţial neconstituţional şi face cale-ntoarsă în Parlament. 

61937570
300 de angajați ai Combinatului de Oțeluri Speciale au protestat, la Târgoviște

A fost protest, luni, în fața Combinatului de Oțeluri Speciale din Târgovişte. Nemulţumiţi de salarii şi de condiţiile de muncă, aproximativ 300 de angajaţi au manifestat în stradă.

61937568
Accident în Oradea, după ce unui șofer i s-a făcut rău la volan

Un accident grav s-a petrecut luni în Oradea.

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 4
Nicușor Dan merge pe varianta unui diplomat. Luca Niculescu, desemnat premier al României

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de premier, la finalul consultărilor de luni cu partidele și formațiunile politice parlamentare. 

Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
Sute de românce au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. Victimele cer ajutor, însă sistemul reacționează tardiv

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Luca niculescu
Cine este Luca Niculescu, diplomatul desemnat de Nicușor Dan pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, luni, pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, la finalul consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare.