Decizie finală în cazul şefului Armatei Române. Generalul Ciucă poate rămâne în funcţie

61930290
Agerpres

ÎCCJ a admis recursul preşedintelui Klaus Iohannis şi a respins definitiv cererea Ministerului Apărării Naţionale de suspendare a decretului prin care a fost prelungit mandatul şefului Statului Major al Apărării, generalul Nicolae Ciucă.

Iniţial, pe 31 ianuarie, Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea MApN şi a suspendat decretul semnat de Iohannis. Preşedintele a făcut recurs la Instanţa supremă şi a câştigat în final procesul cu Ministerul Apărării.

"Admite recursul declarat de recurentele - pârâte Administraţia Prezidenţială în nume propriu şi în calitate de reprezentantă a preşedintelui României, Klaus Werner Iohannis, împotriva sentinţei nr. 16 din data de 31 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a VIII-a Contencios Administrativ şi Fiscal. Casează în parte sentinţa atacată şi rejudecând admite excepţia inadmisibilităţii şi respinge cererea de suspendare a decretului nr. 1331/28.12.2018 ca inadmisibilă. Definitivă", se arată în decizia Instanţei supreme.

MApN a deschis un al doilea proces la Curtea de Apel Bucureşti împotriva lui Iohannis, în care solicită anularea decretului respectiv, însă instanţa a dat dreptate preşedintelui.

Pe 28 decembrie 2018, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că a semnat decretul prin care îi prelungeşte mandatul generalului Nicolae Ciucă la conducerea SMAp. Tot atunci, Iohannis preciza că nu a fost aprobată propunerea făcută de ministrul Apărării, Gabriel Leş, privind numirea generalului Dumitru Scarlat la şefia Statului Major al Apărării.

Ulterior, Ministerul Apărării a depus o plângere prealabilă la Administraţia Prezidenţială prin care solicita revocarea decretului din 28 decembrie 2018.

Conform MApN, decretul semnat de preşedintele Iohannis încalcă dispoziţiile legale prevăzute în Legea 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, respectiv articolul 32, alineatul 5, conform căruia 'şeful Statului Major al Apărării este militarul cu rangul de conducere cel mai înalt din armată, numit de preşedintele României, la propunerea ministrului Apărării, cu avizul prim-ministrului, pentru o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea de prelungire cu până la un an'".

În data de 9 ianuarie, ministrul Apărării, Gabriel Leş, susţinea că decretul privind prelungirea mandatului lui Nicolae Ciucă "s-a făcut ilegal", adăugând că "instanţa este cea care va stabili" care este situaţia de drept.

Pe 14 ianuarie, preşedintele Klaus Iohannis a calificat drept un demers "inoportun" şi "riscant" contestarea în contencios a decretului privind prelungirea mandatului generalului Ciucă. Preşedintele sublinia că "pur şi simplu" propunerea ministrului Apărării a fost "nelegală".

"Propunerea ministrului a fost pur şi simplu nelegală, iar o propunere pentru şeful Armatei a lipsit pur şi simplu. Faptul că se adresează acum în contencios cu ierarhia militară mi se pare un demers inoportun, riscant. Generalul Ciucă este o persoană foarte respectată şi cu o poziţie importantă şi în cadrul preşedinţiei noastre şi în structurile militare europene şi în structurile militare NATO. Ce va gândi un înalt responsabil, de exemplu, din armata unei ţări cu care suntem aliaţi dacă află că ministrul Apărării merge în contencios să îşi conteste propriul şef al Armatei? Nişte acţiuni prost gândite, de tip PSD-ist", susţinea atunci preşedintele.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Cel mai nou stadion din România se apropie de inaugurare! Imagini spectaculoase
Cel mai nou stadion din România se apropie de inaugurare! Imagini spectaculoase
Citește și...
62033244
Curtea de Apel Bucureşti, decizie în favoarea lui Kovesi. Ce trebuie să facă CSM

Curtea de Apel Bucureşti obligă Secţia pentru procurori a CSM să-i recunoască fostei şefe a DNA gradul profesional.

62036430
Marinarii români răpiți în Togo se vor întoarce acasă. Cum au fost atacați de pirați

Cei trei marinari români răpiţi în Togo, la începutul lunii martie, au fost eliberaţi.

61939319
Suma uriaşă plătită de un tânăr din Sălaj unei clarvăzătoare ca să-l "ajute în dragoste"

Poliţiştii din Sălaj a recuperat circa 80% din cei aproape 73.000 de lei daţi în perioada ianuarie - martie de un tânăr din judeţ "clarvăzătoare - tămăduitoare" care i-au promis rezolvarea unor probleme în dragoste.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 27 19h18m51s017
Mama Anastasiei, despre sentința primită de șoferița care i-a ucis fiica: „Nu ne ajută cu nimic. Copilul nu o să-l mai vedem”

Șoferița care a ucis o fetiță în județul Iași a fost condamnată la cinci ani și șase luni de închisoare cu executare. Tragedia din 2022, provocată de femeia care a condus fără permis, a dus la adoptarea Legii Anastasia, după numele copilei.

Vladimir lipaev agerpres
Reacția Rusiei după sabotajul de la fabrica de armament Carfil, din Brașov. Ambasadorul rus a răbufnit la MAE

Ambasada Rusiei susține că România nu a prezentat dovezi pentru acuzațiile privind sabotajul de la Carfil, pe care le califică drept „fără temei”. Declarația vine după convocarea ambasadorului rus la MAE.

Sedinta femicid
Avem lege, n-avem norme. Responsabilitatea pe metodologia legii femicidului, pasată între instituții

Legea femicidului este în vigoare de 6 luni, însă metodologia care ar trebui să ajute autoritățile să prevină tragediile tot nu este gata. Și asta deși termenul legal pentru aprobare a expirat luni.