De la bal, la spital. Zece elevi ai unui liceu din Suceava au ajuns la Urgențe după petrecerea de absolvire

62349821
Shutterstock

Zece elevi din municipiul Vatra Dornei au ajuns la spital, după petrecerea de absolvire a liceului, a anunţat, marţi, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava, Gabriela Budeanu, conform Agerpres.

DSP Suceava a fost informată, luni, de Spitalul Municipal Vatra Dornei despre prezentarea la Compartimentul Primiri Urgenţe (CPU) a unui număr de zece elevi de la un colegiu din Vatra Dornei, care acuzau simptomatologie digestivă.

Cei zece elevi au declarat că au participat la petrecerea de absolvire a liceului în seara zilei de 26 mai, la o unitate turistică din zonă.

Toţi elevii au fost consultaţi la CPU şi li s-a administrat tratament simptomatic, iar doi dintre ei au rămas internaţi în Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Vatra Dornei.

O echipă a DSP Suceava s-a deplasat marţi, 30 mai, la Vatra Dornei pentru a efectua ancheta epidemiologică. 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62352487
19 percheziţii pentru destructurarea unei grupări specializate în falsificarea de bani. 72.000 de euro au fost plasați
Nouăsprezece percheziţii au fost făcute de poliţiştii din Neamţ pentru destructurarea unei grupări specializate în falsificare de bani, care a reuşit să plaseze, la începutul acestui an, peste 72.000 de euro în bancnote contrafăcute.
62352472
Polițiștii protestează la MAI. Agenții, nemulțumiți că tot mai puțini studenți se înscriu anual în școlile de poliție
La sediul Ministerului de Interne din Capitală, zeci de polițiștii protestează ad-hoc. Agenții sunt nemulțumiți de situația de la admiterea în școlile de poliție, după ce tot mai puțini studenți se înscriu anual.
62352457
„Îi daună totală la cum arată”. Viiturile din Reșița au lovit mașinile parcate pe străzi ca pe popice
Un nou cod portocaliu de ploi torențiale a fost emis marți de meteorologi, după prăpădul de luni din vestul țării. Sunt vizate 4 județe: Caraș-Severin, Timiș, Hunedoara și Arad.