De ce a stat Dragnea în celulă cu alţi deţinuţi în prima noapte. Are dreptul la 5 vizite

×
Publicitate

Liviu Dragnea, al treilea om în stat până luni, este deja de peste 24 de ore după gratii. Fostul preşedinte al Partidului Social Democrat a fost încarcerat deocamdată la Rahova, în regim de carantină, pentru următoarele 3 săptămâni.

Cunoscuţi drept contestatari ai unora dintre măsurile din domeniul justiţiei promovate de actuala putere, sindicaliştii din sistemul penitenciar l-au întâmpinat cu o scrisoare ironică, în care i-au urat: '' bun venit, acasa''. Dragnea are de executat 3 ani şi 6 luni de detenţie.

Odată ce a trecut de porţile penitenciarului de maximă siguranţă Rahova, Dragnea a căpătat un nou statut. Acela de deţinut de drept comun care a comis infracţiunea de instigare la abuz în serviciu.

Liviu Dragnea va executa primele 21 de zile de pedeapsă la penitenciarul Rahova în carantină . Asta înseamnă că în această perioadă este evaluat medical şi psihologic. iar concluziile sunt trecute în dosarul său de deţinut.

 

Dragnea, pus cu alţi deţinuţi în celulă în prima noapte

 

Ca orice persoană care încalcă legea, şi Dragnea trebuie să se supună regulilor şi regulamentului închisorii. Surse din penitenciar susţin că din motive de siguranţă ar fi fost încarcerat luni seară într-o celulă cu alţi deţinuţi, însă marți a stat singur. A primit la cină ghiveci de legume, la micul dejun a avut marmeladă şi ceai iar la prânz.. fasole cu cârnaţi.

În perioada de carantină, Liviu Dragnea beneficiază de 5 vizite şi un pachet de 10 kg. Deja a depus o listă cu persoanele care urmează să îl viziteze. Cererea urmând să fie aprobată de conducererea penitenciarului.

O vizită pe zi cu panou despărţitor poate să dureze între 30 de minute şi două ore. Prima săptămână de carantină este considerată cea mai dificilă şi cu risc de incidente, tocmai de aceea deţinuţii stau de vorbă cu un psiholog. Asemeni tuturor puşcăriaşilor, Dragnea va afla ce are voie să facă şi ce nu , care-i sunt drepturile, la ce activităţi poate să participe şi pentru ce munci poate fi considerat apt.

Pe parcursul celor 21 de zile însă avocatul lui Liviu Dragnea poate veni ori de câte ori doreşte.

Ulterior lui Dragnea i se comunică regimul de detenţie în funcţie de decizia unei comisii.

În mod normal pentru 3 ani şi 6 luni de închisoare regimul de detenţie este unul închis, însă dosarul medical ar putea cântări mult, iar Dragnea ar putea beneficia de regim semi-deschis.

Este însă o sabie cu două tăişuri, pentru că sunt doar două închisori cu acest regim. Jilava, unde condiţiile sunt grele, sau la Poarta Albă - sau penitenciarul de lux al sistemului ANP.

Condamnarea lui Dragnea le-a dat ocazia sindicaliştilor din penitenciare să îi facă o scrisoare deschisă care începe un o urare: "Bine ai venit acasă, Liviu ! Camera o găseşti aşa cum ai lăsat-o când ai redus de vreo 3 ori banii de investiii pentru penitenciare în timp ce plângeai şi te smiorcăiai la televizor de mila miilor de infractori condamnaţi pe nedrept pentru crime tâlharii violuri hoţii şi alte blestemaţii. O să-i cunoşti mai bine şi o să plângeţi împreună "

Sorin Dumitraşcu, lider sindicat penitenciare: “Am vrut să îi amintim lui dar şi altor politicieni că au avut posibilitatea să îmbunătăţească condiţiile din penitenciare dar ei au ales să elibereze deţinuţii din puşcarii decât să modernizeze"

Liviu Dragnea poate face o cerere de liberare condiţionată după efectuarea a două treimi din pedeapsă.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62049685
O super-celulă a măturat Zalăul și i-a înfricoșat pe oameni. ”A ciuruit tot blocul”

Este mai clar decât niciodată. Primăvara de anul acesta ne pune la grea încercare, şi pentru că în România clima se schimbă văzând cu ochii.

62049617
GALERIE FOTO: distrugeri mari provocate de grindină în Sălaj

Este dezastru pe străzile din Sălaj după ce orașul a fost lovit de grindină.

62049596
Un șofer de TIR a murit după ce s-a tamponat cu 2 mașini

Accident grav în judeţul Suceava. Un şofer de TIR, care mergea dinspre Iaşi către Fălticeni, a murit după ce s-a tamponat cu două maşini.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.