Cursele aeriene Bucureşti-Iaşi şi Iaşi-Bucureşti, programate miercuri dimineaţă, au fost anulate din cauza ceţii

62498149
Facebook

Două zboruri TAROM, respectiv Bucureşti-Iaşi şi Iaşi-Bucureşti, au fost anulate, miercuri dimineaţă, din cauza ceţii de pe aeroportul ieşean, pasagerii urmând a fi preluaţi pe parcursul zilei de alte avioane ale aceleiaşi companii.

Aeroportul Iaşi a anunţat că, din cauza ceţii dense şi a vizibilităţii sub 100 de metri, zborul TAROM Bucureşti-Iaşi, cu aterizare la ora 8.45, şi cursa aeriană cu decolare de la Iaşi către Bucureşti la 9.30 au fost anulate.

Potrivit conducerii Aeroportului Iaşi, pasagerii celor două curse vor fi preluaţi cu o aeronavă Boeing 737-700. Aterizarea la Iaşi este programată la ora 13.35, iar decolarea către Capitală la ora 14.00.

"Întrucât ceaţa este un fenoment imprevizibil, există riscul ca programul curselor să sufere în continuare modificări, de aceea recomandarea noastră este ca pasagerii care au programate călătorii în cursul zilei de astăzi să ţină legătura cu operatorii aerieni. Siguranţa pasagerilor şi a echipajelor de zbor, în aceste condiţii, rămâne întotdeauna o prioritate pentru aeroport şi companiile aeriene", au transmis reprezentanţii aeroportului ieşean.

La ora 10.30, vizibilitatea pe pista aeroportului ieşean era mult mai bună, astfel că programul de zbor se desfăşoară fără probleme.

Judeţul Iaşi se află sub cod galben de ceaţă până la ora 12.00.

Articol recomandat de sport.ro
A câștigat EURO cu Spania și titlul de golgheter în La Liga, iar acum valorează 0 euro! Subiectul momentului în presa iberică
A câștigat EURO cu Spania și titlul de golgheter în La Liga, iar acum valorează 0 euro! Subiectul momentului în presa iberică
Citește și...
62168328
Primele intervenţii de deszăpezire din acest sezon au avut loc în staţiunea Băile Harghita şi în pasul Bucin

Primele intervenţii de deszăpezire din acest sezon au avut loc în staţiunea Băile Harghita şi în pasul Bucin, după ce a început să ningă marţi seara.

62449766
O nouă tentativă de scam în România. E folosită imaginea unei companii farmaceutice. "Ai făcut-o! Ai câștigat Dacia Sandero"

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unor noi modalităţi de înşelăciune în mediul online, care pun în pericol siguranţa financiară a cetăţenilor.

62497973
Reacţia medicului de gardă de la spitalul din Gorj unde un băiat a murit: Lista cu „nu avem” devine îngrijorător de lungă

Medicul de gardă Amza David, cel care a preluat cazul băiatului de 16 ani mort în Spitalul Judeţean Gorj la câteva ore după ce a fost adus, explică, într-o postare pe Facebook, cum a abordat situaţia.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 23 18h05m29s680
Mai mulți paznici, control strict, instruire specială a cadrelor didactice. Măsuri speciale în cele 6.000 de școli din România

După incidentele grave din școlile de la Bistrița și Pitești, Guvernul s-a reunit vineri într-o ședință de urgență. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h12m18s452
Tot mai mulți români își cumpără case în Serbia. Un bărbat a luat cu 6.000 de euro o proprietate de 1.500 de metri pătrați

Atrași de prețurile mai mici decât la noi, mulți români își cumpără case în Serbia. Un studiu european arată că locuințele din țara vecină sunt, în medie, mai ieftine, iar localitățile de la graniță devin accesibile, chiar și cu prețul navetei.

Whatsapp image 2026 10 23 at 16 53 40
Fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, Alexandru Toader, a fost reținut, fiind acuzat că ar fi hărțuit sexual studente

Fiul fostului ministru al Justiţiei Tudorel Toader, Alexandru Toader, lector la Facultatea de Drept din Iaşi, acuzat că ar fi hărţuit sexual două studente pentru a trece examenele, a fost reţinut.