Cum se apără indivizii din Timișoara care trimiteau persoane cu handicap la cerșit. "Eu am lucrat la spălătorie"

×
Publicitate

Un caz de trafic de persoane este în vizorul ofițerilor de la Combaterea Criminalității Organizate, care au făcut mai multe percheziţii la Timişoara.

Mai multe victime, majoritatea persoane cu handicap, ar fi fost obligate să cerşească sau chiar au fost exploatate sexual. Banii obţinuţi ajungeau la suspecţii care urmează să fie duşi la audieri.

Potrivit anchetatorilor, victimele erau duse, dimineaţa, în zone diferite din oraş, unde erau obligate să cerşească.

Apoi, seara, toate câştigurile erau confiscate de membrii reţelei.

Victimele locuiau într-o locuinţă a suspecţilor, în condiţii precare.

11 suspecţi sunt în vizorul anchetatorilor, ridicaţi de ofiţerii BCCO de la aceeaşi adresă.

Reporter: "Nu vă era milă de ei că aveau handicap?".

Suspect: "Nu duc eu pe absolut nimeni la cerșit. Nici cu prostituția, doamnă. Eu am lucrat la spălătorie. Eu nici nu-mi dau seama pentru ce a venit Poliția aici, în curtea asta".

Până acum, anchetatorii au identificat patru victime: doi bărbaţi cu handicap, care erau folosiţi la cerşit, şi două femei care au fost abuzate sexual.

Vecină: "Eu nu mă bag, am văzut așa, dar nu știu acum să vă dau detalii. Am mai văzut oameni, așa, bolnavi, pe cărucior".

Vecin: "Băiatul era cu mașini. Vindea mașini, cumpăra din alea second".

Femeie: "E frati-miu, nu stau eu aici. Nu știu ce e aici, acum am aflat și eu, acum m-am trezit. Am venit să văd ce e cu fratele meu".

11 suspecți urmează să fie duşi la audieri, în dosarul în care se fac cercetări pentru trafic de persoane.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62495997
O femeie a murit în fața spitalului din Slatina, imediat după ce a părăsit secția unde fusese consultată. Ce spune managerul
Este anchetă la Spitalul din Slatina, după ce o pacientă a murit în faţa unităţii medicale, imediat după ce a părăsit secția unde fusese consultată. Un echipaj de la ambulanţă a încercat să o resusciteze pe femeie, însă fără rezultat.
62495874
Operațiune DIICOT la Timișoara. Liderii unei rețele care trimitea persoane cu handicap la cerșit, ridicați de mascați
Procurorii DIICOT şi poliţiştii de la Crimă Organizată din Timişoara, însoţiţi de luptătorii de la trupele speciale, au descins, luni dimineaţă, la membrii unei grupări care exploata, pentru cerşetorie, persoane cu handicap.
62490210
Fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, nu mai are voie să profeseze la stat 60 de zile. Plasat sub control judiciar
Fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile și nu mai are voie să profeseze la stat în tot acest timp!