El susține că, în timpul depășirii făcute de microbuz, s-a activat un sistem electronic de menținere a benzii, care i-a deviat pe contrasens. Rudele victimelor au început să sosească în Timișoara. Ambasadoarea Greciei în România se află acolo și gestionează relația cu familiile victimelor.

Un supraviețuitor descrie momentul impactului

Un cetățean grec, rudă a uneia dintre cele trei victime care au supraviețuit accidentului rutier petrecut marți, a venit la Spitalul Județean din Timișoara. În fața intrării, a devenit agresiv cu jurnaliștii prezenți la fața locului.

S-a sunat la 112 și mai multe echipaje de poliție și jandarmerie au ajuns acolo și l-au legitimat.

Polițistă:Prezentați-ne documentele de identitate.”

Bărbat:Am pe cineva mort în accident, sunt foarte supărat.”

Răniții sunt internați la mai multe secții

Cei 3 bărbați răniți în cumplitul accident de marți, soldat cu moartea a 7 oameni, au fost transferați aseară de la Lugoj și sunt internați la Spitalul Județean din Timișoara, la politraumatologie, neurochirurgie și ortopedie.

Victimele, cu vârste între 20 și 28 de ani, au fracturi de claviculă și coloană cervicală și contuzii pulmonare.

Mihai Grecu – medic UPU-SMURD Timișoara: „Sunt trei bărbați care au prezentat multiple leziuni și contuzii. Din fericire, nu a fost nevoie de vreo intervenție chirurgicală până în acest moment.”

Familia cere transferul victimelor în Grecia

Se ia în calcul ca răniții să fie transferați, în Grecia, iar trupurile neînsuflețite vor fi transportate cu un avion în Republica Elenă, după necropsie.

Încă de aseară, rudele lor și-au contactat apropiații din Timișoara pentru a afla vești despre ei.

Edith Horvath:Ne-a sunat pe noi familia, dacă pot să îi ajut. Ei pentru fotbal au plecat acolo, asta știu.”

Georgios Karamitros: „Mi-au spus că au plecat dimineață din Grecia, din zona Macedonia din Grecia, Salonic. Și a avut acest accident. A fost foarte șocant pentru noi. Vă dați seama, sunt băieți de 20-25 de ani.”

Potrivit anchetatorilor, în microbuzul implicat în accident erau suporterii unei echipe de fotbal din Grecia, care mergeau în Franța, la un meci.

Alți fani ai echipei PAOK Salonic, care se îndreptau cu autocarele spre Hexagon, erau aproape de Budapesta când au aflat despre nenorocire.

Corespondent PROTV: „Patru autocare cu suporteri ai echipei PAOK Salonic s-au întors din drumul către Franța și au venit la Spitalul Județean din Timișoara pentru a primi informații de la prietenii lor.”

Fanii nu au dorit să fie filmați. Au fost primiți cu ceai cald și apă de jandarmii români. O delegație din patru persoane – între care și ruda unei victime – a mers să vorbească cu unul dintre răniții internați.

Dimitrios Koukoulas – medic grec stabilit în România: „E firesc să fie agitați, că sunt oameni care au crescut împreună, sunt din același oraș, sunt prieteni, se cunosc de toată viața, toți sunt în stare de șoc.”

Ambasadoarea Greciei la București a ajuns marți la Timișoara

Lili Grammatika – ambasadorul Greciei la București: „Dragostea, condoleanțele și mesajele românilor ne-au atins foarte mult. Toate autoritățile ne-au oferit sprijin, ne-au oferit asistență și am cooperat pe toată durata zilei.”

După ce au vorbit cu răniții, suporterii au plecat spre locul tragediei pentru a aprinde o lumânare. Au renunțat la deplasarea în Franța și au pornit înapoi spre Grecia.

Mihai Venter – purtător de cuvânt IJJ Timișoara: „Suporterii și-au manifestat dorința de a se întoarce spre Republica Elenă, iar echipajele Jandarmeriei îi vor însoți până la ieșirea din țară.”

Conducerea echipei PAOK Salonic a solicitat amânarea meciului cu Olympique Lyon din Europa League, însă UEFA a refuzat, iar meciul se va desfășura joi seară.

Președintele echipei antrenate de Răzvan Lucescu, Ivan Savvidis, a transmis și el un mesaj de condoleanțe prin site-ul clubului. „Acești copii ai PAOK-ului sunt copiii noștri, sunt membri unei largi familii.”, a spus el.