Cum reușesc medicii să facă față crizei locurilor de la ATI. Mărturia pacienților internați

×
Publicitate

203 femei şi bărbaţi, mame şi tati, bunicii sau copiii cuiva vor fi de astăzi înainte un nume pe o cruce. Poate că sună brutal, dar acesta este adevărul negru numai de ieri şi până azi.

Înfiorătoare devine şi cursa pentru un loc la terapie intensivă. Sunt doctori care le cer famiilor celor bolnavi să caute pe cont propriu un loc, aşa că tot mai mulţi oameni îşi strigă neputinţa.

În secţia de ATI a spitalului judeţean din Piteşti, pe unul dintre paturi, un tânăr - ventilat mecanic - este aşezat cu faţa în jos. Doar în acest fel doctorii au reuşit să îi imbunătățească saturaţia cu oxigen şi astfel să câştige timp pentru salvarea lui.

Lângă el, un alt bărbat are nevoie disperată să respire.

În salon, pacienţii sunt dezbrăcaţi şi poartă scutece. În timp ce unii sunt sedaţi, pe alţii doctorii încearcă să îi convingă să nu îşi smulgă de pe față masca prin care primesc viaţă.

Sub costumele de protecţie din care li se mai văd doar ochii, doctorii sunt copleşiţi. Toate cele 15 paturi de terapie intensivă din acest spital sunt ocupate. La fel şi cele 12 din TIR-ul adus în curtea unităţii medicale.

Pentru cei de la terapie intensivă, timpul pare că a îngheţat. Aici se aud doar sunetele aparatelor de susţinere a vieţii şi gemete de durere şi neputinţă. Unii au capul acoperit de bule din plastic conectate la ventilatoare care îi ajută să respire.

În toată, au fost peste 200 de decese - cele mai multe în 24 de ore de până acum.

În secţiile terapie intensivă sunt aproape 1.100 de oameni. Pentru alţii încă se caută un loc.

Toma Avrigean are 67 de ani şi la începutul lunii a fost diagnosticat cu COVID-19. Este internat în spitalul din Orăştie şi are nevoie de terapie intensivă.

Toma Avrigean, pacient infectat cu SARS-CoV-2: "Nu pot să respir cu masca de oxigen”.

Reporter: ”Şi ce vă spun medicii?”

Toma Avrigean: ”Că nu este loc la ATI. Ce să mă fac?”

Doctorii le-au transmis rudelor să încerce să găsească singure un loc, într-un spital, la ATI. Strigătele de ajutor ale soţiei şi fiicei s-au răspândit pe internet.

Maria Avrigean, soţia pacientului: "Vă rog din suflet să ne ajutaţi. Avem nevoie de ajutorul vostru. Vă rog să ne întindeţi o mână de ajutor".

Alexandra Avrigean, fiica pacientului: "Am sunat peste tot, la toate spitalele, de la Timişoara, la Arad, la Sibiu, Cluj, Oradea, Alba - care este aproape - nu găsim nici măcar un loc. Toţi ne spun acelaşi lucru, că nu sunt locuri disponibile. Vă rog, ajutaţi-ne! Tati are nevoie urgentă să fie transferat. Asta e singura lui şansă".

Astfel de situaţii nu ar trebui să apară. Conform procedurilor, când un pacient are nevoie de terapie intensivă spitalul unde este internat cere ajutor la Centrul Naţional de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei de la Ciolpani. Acolo, există situaţia cu toate locurile libere în secţiile ATI din ţară şi de acolo se decide unde poate fi transferat bolnavul. Există soluţii şi pentru cazul în care paturile de terapie intensivă vor fi toate ocupate - dar deocamdată nu suntem în această situaţie, susţin cei responsabili.

Gabriel Copceag, Director Medical Spitalul de Urgenţă Piteşti: "Ţinem bolnavii chiar în UPU şi asigurăm suportul ventilator. Bolnavul nu rămâne neasistat, nu este loc în ATI şi gata, este bolnav pierdut. Orice priză de oxigen va fi exploatată la maxim. Ordinul de ministru ne spune că trebuie să fim pregătiţi să extindem secţia de ATI în cazul în care este nevoie, în blocul operator, în alte secţii învecinate. Bolnavii pozitivi, care nu găsesc locuri în alte spitale, rămân pe loc, în secţia tampon şi acolo avem priză de oxigen şi acolo ducem ventilatoarele sau aparatele care îi ajută să supravieţuiască până găsim un alt loc".

În spitalele din România sunt internaţi acum aproape 13 mii de pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2.

Alţi aproape 10 mii de români au aflat că au boală în ultimele 24 de ore. 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
Citește și...
În România nu mai există spitale Covid şi non-Covid. Medicii sunt puşi în faţa unor scene dramatice

Situaţia este atât de serioasă, pe zi ce trece, încât în România nu mai există spitale Covid şi non-Covid. Virusul este peste tot, iar medicii sunt puşi în faţa unor scene dramatice.

Cum au reușit pușcăriașii din Ploiești să introducă droguri în penitenciar, fără ca cineva să își dea seama

Procurorii DIICOT şi poliţişti de la BCCO Ploieşti au făcut, miercuri, descinderi în mai multe celule ale Penitenciarului Ploieşti, într-un dosar de trafic de droguri.

Fostul fotbalist Dănuț Lupu, internat la terapie intensivă cu Covid-19

Dănuț Lupu, fost fotbalist în generația de aur a naționalei României, este internat de marți la secția de terapie intensivă a Spitalului Colentina din București.

Recomandări
Dunărea a atins cel mai scăzut nivel din istorie. În locul apei de 2 metri adâncime, sunt plante de 2 metri înălțime

Din cauza secetei, Dunărea a atins un nou minim istoric, iar situația actuală depășește cel mai grav scenariu înregistrat în ultimii 40 de ani. 

Ce spun experții despre măsurile propuse de ministrul Educației după dezastrul PISA. ”Bă, mă leși?!”. Ce trebuie făcut

După rezultatele slabe înregistrate de elevii români la testele internaționale PISA, ministrul Educației vine cu primele măsuri. 

Cum ajung urșii să trăiască tot mai aproape de casele din România. Puii, crescuți tot mai des lângă oameni

Cercetătorii spun că ursoaicele învață de mici să își crească puii lângă sate și orașe.